Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Criză profundă în sistemul de sănătate britanic. Un înalt oficial spune că 500 de vieți sunt în pericol săptămânal

Un oficial de rang înalt din domeniul sănătății din Marea Britanie a avertizat că o criză în curs de desfășurare în cadrul Serviciului Național de Sănătate al țării pune în pericol până la 500 de vieți pe săptămână, conform Euronews.com.

Situație „nesigură și nedemnă”

Președintele Colegiului Regal de Medicină de Urgență, Dr. Adrian Boyle, a declarat presei britanice că NHS nu mai poate continua în situația actuală, pe care a numit-o „nesigură și nedemnă”.

Lipsa medicilor de familie, cunoscuți sub numele de GP în Marea Britanie, a făcut ca oamenii să apeleze din ce în ce mai des la serviciul de ambulanță sau la departamentele de accidente și urgențe ale spitalelor.

Dr. Boyle a declarat că această iarnă va fi probabil cea mai gravă din istorie în ceea ce privește timpul de așteptare la A&E, deoarece spitalele sunt afectate de o cerere crescută cauzată de gripă, Covid și Streptococul A.

Medicul a adăugat că NHS trebuie să își sporească capacitatea de „a se asigura că există căi alternative pentru ca oamenii să nu fie direcționați către serviciul de ambulanță și departamentul de urgență”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE