Partidul Social Democrat Unit este una una dintre surprizele scrutinului de ieri. Deși nu a trecut pragul electoral pentru a intra în Parlament, formațiunea a adunat peste 175 de mii de voturi, adică aproape 2% la alegerile pentru Camera Deputaților. Iar la alegerile pentru Senatul României, PSD Unit a strâns peste 162 de mii de voturi.
Aceste cifre ar putea avea o explicație prin faptul că sigla celor de la PSD Unit este asemănătoare cu cea de la PSD.
PSD și PSD Unit au sigla asemănătoare
Noua formațiune nu are doar un nume similar cu al principalului partid de guvernământ, ci și o siglă aproape identică. Particula „unit” este scrisă mic, sub siglă, iar sigla are tot trandafiri - sau flăcări, după cum spun unii -, la fel ca PSD. Diferența este culoarea trandafirilor. La PSD Unit, aceștia sunt mov, în timp ce la PSD, sunt roșii.
Referitor la această asemănare, filiala PSD Galați a spus că este „escrocheria secolului”.
PSD Unit are ca președinte pe avocata Oana Crețu și a fost fondat în 2023. Partidul spune că are o doctrină creștină și social-democrată de centru-stânga. Pe site-ul acestui partid se precizează că formațiunea „militează pentru respectarea suveranităţii naționale, a independenței și a unităţii statului, a integrității teritoriale a României, a ordinii de drept şi a principiilor democrației constituţionale.”