Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

CM Qatar 2022. Căpitanul Arabiei Saudite, Salman Alfaraj, indisponibil pentru restul turneului

Căpitanul echipei Arabiei Saudite, Salman Alfaraj, este indisponibil pentru restul Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, din cauza unei accidentări, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Fundaşul echipei Al-Hilal s-a accidentat la un picior în meciul cu Argentina, câştigat surprinzător de ''şoimii verzi'' cu scorul de 2-1. Jucătorul a fost schimbat în finalul primei reprize (min. 45+4), părăsind stadionul în cârje.

Un comunicat al federaţiei saudite a confirmat, duminică, veştile despre Alfaraj, care are 71 de selecţii şi care va începe un program de recuperare.

Arabia Saudită l-a pierdut în meciul cu Argentina şi pe fundaşul stânga Yasser Alshahrani, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale, după o ciocnire foarte dură cu portarul Mohammed Alowais.

Reprezentativa Arabiei Saudite, antrenată de francezul Herve Renard, va juca ultimul meci din grupă contra Mexicului, după ce a învins Argentina (1-2) şi a pierdut contra Poloniei (0-2).

Toate cele patru echipe din grupă au şanse de calificare în optimile de finală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE