Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Clotilde Armand, dată în judecată de consilierii locali ai PNL

Consilierii locali ai PNL Sector 1 anunţă că o acţionează în instanţă pe primarul Clotilde Armand pentru abuz în serviciu.

Aceştia susţin că primarul Sectorului 1, printr-un abuz în serviciu săvârşit cu sprijinul funcţionarilor din aparatul de specialitate, refuză cu rea credinţă să pună în aplicare Hotărârile Consiliului Local al Sectorului 1, arătând că acest abuz a fost constatat şi de echipa de control a Instituţiei Prefectului prin raportul din 5 mai, prin care stabileşte şi un plan de măsuri, cu termene şi responsabilităţi concrete. Consilierii locali ai PNL Sector 1 mai susţin că şi acest raport este ignorat de primar, informează Agerpres.

Care sunt acuzațiile consilierilor?

"Atitudinea primarului este de dispreţ total faţă de cetăţeni şi lege. De doi ani vedem numai circ şi scandal. Singura mare realizare a fost alocarea a 100 de milioane de lei pentru panseluţe la ultima rectificare bugetară, în timp ce sectorul se scufundă în mizerie şi incompetenţă administrativă. În plus, vorbim despre un abuz continuu şi extrem de grav: zeci de hotărâri de consiliu local deja votate şi care, în loc să fie puse în executare, sunt blocate cu bună ştiinţă de primar de luni de zile. Mai mult, ţine în sertar şi proiectele de hotărâri depuse de colegii noştri, pe care refuză să le supună votului consiliului local, deşi ating zone de mare de interes pentru cetăţenii Sectorului 1: şcoli, parcări, locuire, calitatea vieţii, digitalizare. La interpelări sau solicitări de informaţii adresate de consilierii locali PNL aplică aceeaşi procedură: zero răspunsuri, abuzuri pe linie. La şedinţele de consiliu, primarul lipseşte cu desăvârşire, iar în spaţiul public propagă cu bună ştiinţă minciuni şi ştiri false, pe principiul 'hoţul strigă hoţii' şi sub impresia că 'are dreptate cel care urlă mai tare şi mai mult'. Este disperarea generată de lipsa oricăror rezultate pozitive în administrarea Sectorului 1, pentru care toţi sunt vinovaţi, cu o singură excepţie: Clotilde Armand", afirmă preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja.

Consilierii liberali precizează, referitor la postarea lui Clotilde Armand prin care îi acuză că blochează digitalizarea primăriei, că edilul Sectorului 1 "ţine la sertar" din 10 mai proiectul de hotărâre privind aprobarea demarării procesului de digitalizare. De asemenea, aceştia arată că "proiectul complex prin care sunt implementate mai multe strategii esenţiale pentru dezvoltarea Sectorului 1" nu a făcut obiectul şedinţei din 29 iulie.

"Aşadar, ori doamna primar nu a fost bine informată, ori doreşte în continuare să îşi mascheze incompetenţa prin atacuri politice de cea mai joasă speţă, ca de obicei. Proiectul K2-141/05.07.2022 se referea la aprobarea şi finanţarea proiectului de transpunere în practică a principiilor bunei guvernări la nivelul Sectorului 1 prin implementarea Strategiei de management şi dezvoltare instituţională (SMDI) pentru perioada 2022-2023 în cadrul POCA 2014-2020, CP 18/2022 pentru regiunea mai dezvoltată, cod apel: POCA/1014/2/1 Strategia de management şi dezvoltare instituţională a Primăriei Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti(SMDI) pentru perioada 2022-2023 şi a Planului de acţiune pentru implementarea SMDI pentru perioada 2022-2023. Pe lângă faptul că strategiile la care face referire primarul Armand nu sunt pentru perioada 2022-2030, cum a menţionat în postare, ci 2022-2023, strategiile lipsesc cu desăvârşire de la proiectul prezentat în şedinţa de consiliu, proiectul fiind incomplet", arată consilierii locali ai PNL Sector 1.

Aceştia adaugă faptul că în ceea ce priveşte acest proiect, termenul de dezbatere nu s-a încheiat.

"Odată cu 'Strategia' pentru perioada 2022-2023 s-a efectuat şi o evaluare a activităţii interne a aparatului primarului prin chestionare, evaluare care nu a fost adusă în niciun fel la cunoştinţă consiliului local, deşi prezintă un mare interes. Sectorul 1 este al cetăţenilor, iar cetăţenii nu vor o primărie administrată doar pe Facebook", conchid aceştia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE