Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 7:30 și 20:00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Civilii mor de ambele părți, în războiul Israel-Hamas: „Nu există o durere mai mare între copilul palestinian care moare și copilul evreu care moare. Diferența este la asasin”

- Magda Grădinaru, jurnalist Spotmedia, a explicat la Euronews România cum ar putea fi înțelese decesele civililor de ambele părți ale războiului Israel-Hamas.

- Ea susține că acest conflict nu este unul „simetric”.

- ”Mi se pare extrem de importantă claritatea conceptuală și claritatea intelectuală, din capul locului. Adică: Hamas este o grupare teroristă, asta nu înseamnă că toți civilii din Gaza sunt teroriști, nu înseamnă nici că Benjamin Netanyahu este un polician desăvârșit”, a precizat ea.

Află mai multe detalii despre civilii care mor în războiul Israel-Hamas.

Sondaj: Majoritatea rușilor susțin în continuare efortul de război al Kremlinului

- Sprijinul pentru efortul de război al Kremlinului se menține, în pofida pierderilor de vieți omenești și a consecințelor economice ale invaziei, arată datele unui sondaj recent.

- Majoritatea rușilor nu ar susține încheierea războiului din Ucraina dacă aceasta ar însemna renunțarea la teritoriile ocupate.

- Respondenții au invocat protejarea locuitorilor din regiunea Donbas din Ucraina – zonă care găzduiește o mare minoritate de etnici ruși - ca fiind principalul motiv pentru începerea războiului.

Află care sunt motivele pentru care rușii susțin continuarea războiului din Ucraina, declanșat la ordinul lui Vladimir Putin.

Tentativă de fraudă pe Aeroportul Henri Coandă: ”Scoatem bagaje pierdute la 9,93 lei”. Autoritățile dezmint informația

- ”Vindem o valiză cu bagaje pierdute la 9,93 lei”, așa sună un anunț pe o pagină de Instagram numită ”Aeroportul Henri Coandă București”.

- Totul este însă o înșelătorie, avertizează reprezentanții Aeroporturi București.

- Telefoane mobile, laptopuri, bijuterii valoroase și multe alte lucruri interesante se găsesc adesea în valize.

Află mai multe detalii despre tentativa de fraudă ce vizează Aeroportul Henri Coandă.

Certificatele de naştere, căsătorie, divorţ şi deces vor fi disponibile și online, în format electronic

- Patru dintre serviciile de stare civilă - naştere, căsătorie, divorţ şi deces - vor fi la un click distanţă.

- Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan, a anunțat că documentele vor fi disponibile datorită primului proiect de anvergură în dezvoltarea serviciilor de e-guvernare.

- Potrivit autorităților, au fost transpuse în format digital peste 68 de milioane de acte de stare civilă, emise în ultimii 100 de ani.

Află cum poți obține în format electronic certificatele de naştere, căsătorie, divorţ şi deces

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2024. Probele scrise încep pe 1 iulie

- Modele de subiecte pentru Bac 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației.

- Viitorii absolvenți de liceu și cei din promoțiile anterioare pot astfel studia cerințele, pentru a-și face o idee despre cum ar putea arăta subiectele de la Bacalaureat 2024.

- Probele scrise încep luni, 1 iulie, când elevii vor susține examenul la Limba și literatura română.

Vezi care sunt modelele de subiecte pentru Bacalaureat 2024.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE