UPDATE: Trenurile CFR Călători revin la programul normal, după încheierea unui acord privind plata datoriilor

Circulaţia trenurilor operate de CFR Călători a fost reluată după ce compania şi CFR Infrastructură au ajuns la un angajament comun pentru stingerea datoriilor restante, în valoare de aproximativ 80 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de CFR SA, părţile au convenit ca sumele restante să fie achitate prin plăţi directe în conturile CFR Infrastructură, dar şi prin compensarea creanţelor reciproce, conform cadrului legal în vigoare.

„Ca urmare a acestor discuţii constructive şi a disponibilităţii manifestate de ambele conduceri, măsura suspendării temporare a circulaţiei trenurilor operate de CFR Călători a fost suspendată, traficul feroviar urmând să se desfăşoare conform programului obişnuit de circulaţie”, se arată în comunicatul companiei.

CFR Infrastructură precizează că va monitoriza îndeaproape respectarea graficului de plată şi va aplica măsuri corective, dacă va fi cazul, pentru a preveni apariţia unor situaţii similare.

Anterior, compania anunţase că datoriile CFR Călători au generat probleme financiare majore, printre care întârzieri la plata salariilor, neachitarea integrală a chenzinei şi acumularea de datorii către furnizori şi către stat.

Intervenţia ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban, a fost decisivă în deblocarea situaţiei. Acesta a cerut marţi conducerilor celor două entităţi să rezolve conflictul „prin dialog”, avertizând că în caz contrar va lua măsuri împotriva ambilor directori.

„Rolul lor este să ofere servicii publice de calitate, nu să se folosească de funcţiile pentru răfuieli personale”, a transmis ministrul.

Zeci de trenuri suspendate din 21 octombrie, din cauza datoriilor CFR Călători. Lista rutelor afectate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA anunță suspendarea circulației mai multor trenuri operate de CFR Călători, ca urmare a neachitării la termen a sumelor restante pentru Tariful de Utilizare a Infrastructurii.

Restricția intră în vigoare începând cu 21 octombrie, ora 00:01.

Potrivit companiei, datoriile restante ale CFR Călători se ridică, la această dată, la 100.203.237,65 lei. Măsura are caracter temporar și circulația trenurilor va fi reluată imediat după achitarea integrală a sumelor datorate.

Lista trenurilor CFR Călători suspendate

Trenuri Regio suspendate începând cu 21 octombrie

  • R 5431, R 5432: Bacău – Suceava Nord și retur
  • R 5539, R 5540: Pașcani – Suceava Nord și retur
  • R 5568, R 5570: Botoșani – Suceava Nord și retur
  • R 7035, R 7038 (din 25.10.2025): București Nord – Urziceni și retur
  • R 8003: București Obor – Fetești
  • R 8005: București Obor – Constanța
  • R 5106, R 5107: Mărășești – Buzău și retur
  • R 5071, R 5072: Brazi – Buzău și retur
  • R 3030: Brașov – București Nord
  • R 3029: București Nord Gr. B – Brașov
  • R 3115, R 3116, R 3117, R 3118: Timișoara Nord – Oradea și retur
  • R 3126, R 3129: Gurahonț – Arad și retur
  • R 3127, R 3128: Arad – Brad și retur
  • R 4105, R 4106: Bistrița Nord – Cluj Napoca și retur
  • R 5002, R 5003, R 5016, R 5017: Buzău – București Nord și retur
  • R 4331, R 4338: Oradea – Halmeu și retur
  • R 4332: Satu Mare – Oradea
  • R 4401, R 4402, R 4405, R 4406: Satu Mare – Halmeu și retur
  • R 4502: Siculeni – Brașov
  • R 4533, R 4536: Târgu Mureș – Războieni și retur
  • R 2441, R 2443: Târgu Mureș – Sibiu și retur
  • R 2445, R 2447: Teiuș – Târgu Mureș și retur
  • R 2560, R 2561: Mediaș – Sibiu și retur
  • R 2563: Sibiu – Sighișoara
  • R 2564: Beia Hm – Sibiu
  • R 2567, R 2568: Sibiu – Sighișoara și retur

Trenuri InterRegio (IR) suspendate începând cu 7 noiembrie 2025, până la noi dispoziții

  • IR 1634, IR 1633: Brașov – București Nord și retur
  • IR 1661, IR 1662: București Nord – Iași și retur
  • IR 1571, IR 1574: București Nord – Galați și retur
  • IR 1599, IR 1590: București Nord – Drobeta Turnu Severin și retur
  • IR 1531: Timișoara Nord – Baia Mare
  • IR 1530: Baia Mare – Timișoara Nord (anulat din 08.11.2025)
  • IR 1532: Satu Mare – Timișoara Nord
  • IR 1533: Timișoara Nord – Satu Mare (anulat din 10.11.2025)
  • IR 1537, IR 1539: Timișoara Nord – Oradea și retur
  • IR 1743, IR 1744: Arad – Oradea și retur
  • IR 1745, IR 1746: Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur

Ce pot face călătorii afectați de anularea trenurilor

CFR SA recomandă publicului călător să verifice informațiile actualizate despre circulația trenurilor:

„Compania își exprimă regretul pentru inconvenientele cauzate și dă asigurări că traficul feroviar va fi reluat imediat după achitarea integrală a restanțelor.”, se arată în comunicatul CFR.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE