Se împlinesc 36 de ani de la accidentul de la Cernobîl, considerat a fi cel mai grav din istoria nucleară civilă. Reactorul 4 al centralei a explodat, după un șir de erori umane. Nordul Europei a fost cuprins de un nor radioactiv de câteva sute de ori mai puternic decât la Hiroshima. 56 de oameni au murit imediat și peste 6 milioane au fost expuși la radiații. Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică conduce, astăzi, prima misune de asistență la Cernobîl, după invadarea Ucrainei. Echipa va livra echipament și va măsura nivelul radiațiilor.
La ora 01:23, în noaptea de 26 aprilie 1986, un test de siguranță la centrala nucleară de la Cernobîl a scăpat de sub control, provocând cel mai mare dezastru nuclear civil din istoria omenirii. Localitatea Pripiat, cea mai apropiată de centrală, a fost evacuată abia după 36 de ore. Reactorul numărul 4 a aruncat în aer 8 tone de deșeuri radioactive.
Norul de radiație s-a răspândit peste toată Europa. Accidentul de la Cernobîl a emanat de 400 de ori mai multe radiații toxice decât bomba de la Hiroshima. Teritoriul Belarusului a primit 60% din impactul inițial. Deși Uniunea Sovietică a încercat să ascundă accidentul, autoritățiile suedeze au raportat nivelurile ridicate de radiație.
Inițial, s-a construit un sarcofag de beton pentru a acoperi reactorul unde înăuntrul său au rămas 200 de tone de combustibil radioactiv. Celelalte trei reactoare au funcționat până în anul 2000. Odată ce sarcofagul a început să se degradeze, comunitatea internațională a construit o structură metalică de închidere a reactorului 4, care a fost montată în 2016.
Cernobîlul, cucerit de ruși
Cernobîlul a fost cucerit de ruși chiar în prima zi a invaziei în Ucraina. Nivelul radiațiilor a crescut alarmant, din cauza vehiculelor militare care au ridicat praful radioactiv din zona de excludere. O dată cu retragerea armatei ruse din zonă, experții vor face verificări.
Echipa Agenției Internaționale pentru Energie Atomică va evalua în această săptămână starea reactorului și va reface sistemele de monitorizare a radiațiilor, avariate după intervenția militară a Rusiei.