Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proteste în Cehia. Mii de oameni au protestat față de creșterea vârstei de pensionare

Mii de oameni au ieșit în stradă în capitala Cehiei, nemulțumiți de intenția guvernului de a crește vârsta de pensionare de la 64 la 68 de ani. Ca și francezii, care protestează de luni bune, cehii spun că măsura este injustă și că statul poate găsi bani în altă parte. Protestului, organizat la chemarea sindicatelor, i s-au alăturat și partidele de opoziție.

Protestatarii s-au adunat în fața guvernului din Praga pentru a cere oprirea reformei pensiilor, care acum se află în dezbatere.

Roman Becica, protestatar: ”Credem că oamenii muncesc atât de mult încât chiar și 60 de ani este o vârstă prea mare pentru pensionare. Trebuie să menționăm locurile de muncă solicitante din oțelării, laminoare, centralele pe bază de cărbune, minele de cărbune - acești oameni nu pot lucra la 60 de ani, cu atât mai puțin dacă le creștem vârsta de pensionare."

Executivul ceh spune că majorarea cu patru ani a vârstei de pensionare este necesară pentru ca sistemul de pensii să fie sustenabil. Însă atât sidicatele, cât și Opoziția îl contrazic.

Josef Stredula, sindicalist: Cum putem avea încredere într-un guvern care susține că nu sunt suficienți bani în fondul de pensii și, pe de altă parte, adoptă legi care vor șterge încă 10 miliarde de coroane (aproximativ 460 milioane de dolari americani) din fondul de pensii în acest an?”

Protestatarilor li s-au alăturat și liderii partidelor de opoziție, printre care și milionarul populist Andrej Babis, care conduce un partid de centru, principala forță antiimigrație din țară.

Andrej Babis, liderul partidului de opoziție - ANO: ”Guvernul este cel mai groaznic, cel mai incompetent, cel mai mincinos guvern care s-a aflat vreodată în această clădire.”

Guvernul ceh nu le-a transmis nimic manifestanților, însă este decis să meargă mai departe cu reforma pensiilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE