Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce e bacteria Legionella, care a ucis trei oameni, în Polonia. Alte 71 de persoane contaminate, în spital

Trei oameni au murit după ce s-au contaminat cu bacteria Legionella, în oraşul Rzeszów, din sud-estul Poloniei. Alte 71 de persoane sunt în spital, din aceeași cauză, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al unui spital local pentru AFP, citat de Agerpres.

Legioneloza este o infecţie pulmonară, potențial mortală, produsă de bacterii din genul Legionella, care se dezvoltă în mediile umede, fiind capabile să prolifereze în cadrul sistemelor alimentate cu apă.

Peste 90% dintre cazurile de legioneloză, numită și „Boala legionarilor”, sunt cauzate de Legionella pneumophila.

În oraşul Rzeszów, din sud-estul Poloniei, trei persoane în vârstă au murit în urma contaminării cu această bacterie, iar alți 71 de oameni, contaminați și ei, au ajuns la spital și au rămas internați.

„Trei persoane au murit din cauza legionelozei", a precizat Andrzej Sroka, de la spitalul universitar.

Sursa contaminării nu este cunoscută. Primăria orașului a convocat o celulă de criză, iar autoritățile urmează să ia și alte măsuri. O dezinfecţie suplimentară a reţelei de alimentare cu apă va fi făcută în acest weekend.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE