Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cazurile de COVID-19 se înmulțesc în China. Parcurile și muzeele din Beijing, închise din cauza valului de infecții

Autoritățile din Beijing au decis închiderea parcurilor și a muzeelor, iar testarea în masă pentru COVID-19 a fost reluată în mai multe orașe din China. Autoritățile chineze se confruntă cu o nouă creștere a numărului de cazuri la nivel național, ceea ce a generat îngrijorări privind evoluția economiei, scrie The Guardian.

China a raportat luni 28.127 de noi cazuri de COVID-19 la nivel național, apropiindu-se de vârful zilnic de infecții atins în luna aprilie. Majoritatea îmbolnăvirilor au fost semnalate în orașul Guangzhou și în municipalitatea Chongqing, situată în sud-vestul țării. Totodată, în capitala Beijing a fost atins un nou record de infectări cu COVID-19. Au fost raportate inclusiv două decese atribuite COVID-19 și alte trei la sfârșitul săptămânii trecute, primele din luna mai.

Apariția acestor noi cazuri de infectări pune la încercare recentele schimbări făcute de China în politica sa „zero COVID”, prin care autorităților li se cere să ia măsuri țintite pentru a limita răspândirea virusului în așa fel încât să evite blocajele și testele care au încetinit economia.

Cazurile de COVID-19 se înmulțesc în China. Restricții și testări la intrarea în orașe

Autoritățile de la Beijing au anunțat luni înăsprirea regulilor la intrarea în oraș, cerându-le cetățenilor care vin din alte orașe să fie testați pentru COVID-19 timp de trei zile, înainte de a li se permite să părăsească locuința.

De asemenea, mai multe muzee și parcuri au fost închise în Beijing, după ce capitala chineză a raportat 1.438 de cazuri de COVID-19, în creștere față de cele 962 de infecții raportate duminică.

În pofida unei schimbări de abordare, China are în continuare unele dintre cele mai stricte restricții din lume pentru a combate răspândirea cazurilor de COVID-19. Măsurile adoptate în Beijing și în late orașe au generat îngrijorări în rândul investitorilor referitor la economie și au determinat scăderea peste noapte a acțiunilor globale și a prețurilor petrolului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE