Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cazul Caracal. Sentința în dosarul în care e judecat Gheorghe Dincă, așteptată vineri la Tribunalul Olt

Magistrații Tribunalului Olt urmează să pronunțe vineri sentința în cazul lui Gheorghe Dincă, bărbatul trimis în judecată pentru că le-ar fi violat și ucis pe adolescentele Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Tribunalul Olt, unde dosarul se judecă pe fond, a stabilit pentru data de 12 august un nou termen pentru deliberare și pronunțarea sentinței în Cazul Caracal.

La precedentul termen, magistrații au amânat luarea unei decizii. În luna mai, s-au încheiat audierile în dosar, iar avocaţii au făcut diferite solicitări.

Avocatul familiei Măceşanu a cerut schimbarea încadrării juridice şi înlăturarea infracţiunii de omor reţinută prin actul de sesizare a instanţei cu privire la victima Alexandra Măceşanu. Această solicitare a fost respinsă de judecătorii de la Tribunalul Olt la termenul care a avut loc 8 iunie, notează Agerpres.

Acuzațiile împotriva lui Gheorghe Dincă în cazul Caracal. Rechizitoriul DIICOT

Pe 15 ianuarie 2020, Tribunalul Olt a înregistrat rechizitoriul DIICOT prin care a fost trimis în judecată Gheorghe Dincă pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte. Alături de el a fost trimis în judecată Ștefan Risipiţeanu pentru infracţiunea de viol.

Gheorghe Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.

Gheorghe Dincă este acuzat că a răpit, sechestrat, violat și omorât două fete. Prima victimă a fost Luiza Melencu, o fată de 18 ani, dispărută de acasă în luna aprilie 2019.  A doua victimă a lui Gheorghe Dincă a fost Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani. Cele două tinere fuseseră luate la ocazie. În acest dosar este judecat și un complice al lui Dincă, Ştefan Risipiţeanu, acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu.

Cazul Caracal. Cronologia faptelor

  • "La 14.04.2019, în jurul orelor 11:30, pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, inculpatul D.G (Gheorghe Dincă - n.r.) a observat-o pe victima M.L.M. (Luiza Mihaela Melencu - n.r.), în vârstă de 18 ani, așteptând în locul numit “a Văduvei” și prin inducere în eroare, prin răpire și prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul a recrutat-o, (folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte “la ocazie”), determinând victima să se urce voluntar în autoturismul său, pe locul din dreapta spate.
  • Pentru a-i întări victimei convingerea cu privire la realitatea celor susținute, inculpatul s-a deplasat cu aceasta până la intrarea în comuna Dioști, unde a oprit și, utilizând violența fizică și verbală, a imobilizat victima, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi, de centura de siguranță a banchetei din spate.
  • Ulterior, inculpatul a transportat victima cu autoturismul la locuința sa din municipiul Caracal, prin răpire, contrar voinței victimei, care s-a opus și a strigat după ajutor, aceasta fiind în imposibilitate să coboare din autoturism întrucât fusese legată de banchetă, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat.
  • În timp ce se deplasa cu autoturismul, inculpatul a aruncat din mers telefonul mobil al victimei în vegetația de pe marginea drumului național E 70. Inculpatul a adăpostit victima în perioada 14 - 17.04.2019 (în locuința sa din Caracal) prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală ținând-o permanent imobilizată de pat cu un lanț metalic, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/ bandă adezivă, în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „trafic de persoane”.
  • În aceeași perioadă, în baza unei unice rezoluții infracționale, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul G.D. a întreținut în mod repetat mai multe raporturi sexuale cu victima M.L.M., în vârstă de 18 ani, la unul dintre aceste acte materiale, săvârșit în cursul zilei de 14.04.2019, după orele 12.00, participând simultan și inculpatul R.Ș. (Ștefan Risipițeanu -n.r.). În sarcina acestuia s-a reținut că, la 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, a ajuns inopinat la locuința inculpatului D.G. din Caracal, ocazie cu care l-a surprins pe acesta în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinței şi a observat-o sechestrată în autoturism pe victima majoră M.L.M. În aceste împrejurări inculpatul R.Ş. i-a solicitat să-i permită întreținerea de raporturi sexuale cu victima, iar ca urmare a acordului exprimat ulterior de către inculpatul D.G., în cursul aceleași zile, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a întreținut raporturi cu victima M.L.M.
  • În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 17.04.2019, ca urmare a refuzului de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, inculpatul G.D. i-a aplicat, cu intenție victimei M.L.M. multiple lovituri puternice cu pumnii, vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul și cutia toracică, în timp ce aceasta era imobilizată (legată de pat), lovituri care au condus la decesul acesteia. Ulterior, după ce a constatat decesul victimei, în scopul ascunderii infracțiunii de omor calificat, a ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale. Cenușa, fragmentele osoase și celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate și abandonate în vegetație, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal.
  • Prin acelaşi act de sesizare s-a reţinut și faptul că, la data de 24.07.2019, în jurul orelor 10:00-10:15, în timp ce se afla pe raza comunei Dobrosloveni, judeţul Olt, inculpatul D.G. a observat-o pe victima M.M.A. (Alexandra Mihaela Măceșanu - n.r.), în vârstă de 15 ani, și prin inducere în eroare, iar ulterior prin răpire și constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, a recrutat-o, folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte cu mașina proprie, “la ocazie”, spre liceul Mihai Viteazul din municipiul Caracal.
  • Inculpatul a determinat victima să se urce în autoturismul său, pe locul din dreapta spate, și în continuare, pentru a-i întări convingerea cu privire la realitatea celor susținute, s-a deplasat cu aceasta până în zona liceului din Caracal, unde a oprit, și, utilizând violența fizică și verbală, a imobilizat-o, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi de centura de siguranță a banchetei din spate.
  • Inculpatul a transportat victima, cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, (prin răpire, contrar voinței victimei care s-a opus și a strigat după ajutor), aceasta fiind în imposibilitate să coboare întrucât era legată de bancheta din spate, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat. Pe drum acesta a aruncat telefonul victimei în zona strada Ștrandului din mun. Caracal.
  • În zilele de 24 și 25 iulie 2019 inculpatul a adăpostit victima, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, în locuința sa, ținând-o imobilizată de pat cu un lanț, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini și la picioare cu sfoară/bandă adezivă în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „trafic de minori“.
  • În aceleași zile, în baza unei unice rezoluții infracționale, prin constrângere, manifestată prin violență fizică și verbală, inculpatul D.G. a întreținut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu victima M. M. A., în vârstă de 15 ani, cunoscând faptul că tânăra este minoră.În urma cercetărilor s-a stabilit că la 25.07.2019, în jurul orelor 12.00, după ce a telefonat familiei victimei minore, pentru a induce ideea că aceasta a părăsit voluntar teritoriul României, inculpatul a revenit la locuința sa, unde se afla sechestrată victima M.M.A..
  • Observând că aceasta a reușit să-și desfacă lanțul cu care era legată de pat, să își scoată banda adezivă de la ochi (fără a putea să se elibereze de sfoara groasă de la picioare) și că ținea în mână un telefon vechi găsit în cameră, având o atitudine total schimbată (victima minoră efectuase mai multe apeluri la SNAU 112, de pe telefonul găsit în camera inculpatului), lovindu-se și de refuzul categoric al victimei de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, cu intenție, i-a aplicat acesteia cel puțin o lovitură cu pumnul în zona capului și în timp ce se afla întinsă la pământ, a sugrumat-o cu ambele mâini, cauzându-i astfel decesul.
  • În jurul orelor 13.00, după ce a comis infracțiunea de omor calificat asupra victimei minore M.M.A., în locuința sa din municipiul Caracal, în scopul ascunderii noii infracțiuni de omor pe care o săvârșise, a ars cadavrul victimei, punându-l în același butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale și pe care îl folosise și în cazul victimei precedente.
  • Cenușa și resturile osoase au fost depistate în acest butoi, în dimineața zilei de 26.07.2019, la orele 06.00, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal"

Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE