Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, eliberată pe 9 decembrie dintr-o închisoare din Rusia, a atins din nou o minge de baschet, duminică, pentru prima oară după 10 luni, şi a efectuat primul său dunk, informează AFP.
Dublă campioană olimpică şi vedeta WNBA (liga profesionistă feminină nord-americană), Griner a făcut un antrenament rapid la Fort Sam Houston din San Antonio (Texas), a declarat impresara sportivei, Lindsay Kagawa Colas, pentru postul american de televiziune ESPN.
La sosirea sa în Statele Unite, vineri dimineaţa, Brittney Griner a fost dusă la o bază militară pentru a fi supusă unor examene medicale.
Jucătoarea în vârsta de 32 de ani, arestată în luna februarie în Rusia, sub acuzaţia de trafic de droguri, a fost eliberată dintr-o închisoare rusească în schimbul traficantului de arme Viktor Bout, 55 de ani, care ispăşea o pedeapsă de 25 de ani într-o închisoare americană. Schimbul a fost efectuat pe un aeroport din Abu Dhabi şi de atunci Griner nu a făcut nicio declaraţie publică.
Colas a spus că acest antrenament nu trebuie interpretat ca un semn că Brittney Griner a luat decizia în privinţa unei eventuale reluări a carierei sale la Phoenix Mercury, franciză din WNBA.
Niciun calendar pentru revenirea jucătoarei
"Dacă va dori să joace, va fi la latitudinea ei să anunţe. Ea are vacanţă pentru a se odihni şi a decide ce să facă în continuare, fără nicio presiune", a mai spus Kagawa Colas, adăugând: "Se descurcă foarte bine. Ea pare să fi îndurat asta într-un mod destul de incredibil".
Potrivit impresarei, Brittney Griner, care ar putea face o declaraţie săptămâna aceasta, nu are nicio intenţie să părăsească baza în care a stat împreună cu soţia sa Cherelle.
"În acest stadiu, nu există niciun calendar pentru revenirea sa", a subliniat Kagawa Colas, spunând că jucătoarea "este pe care să se reintegreze într-o lume care s-a schimbat pentru ea".
"Din punctul de vedere pur al securităţii, ea nu se va mai putea deplasa prin lume aşa cum o făcea. Nu este un o situaţie pe care a cerut-o, dar cred că va încerca să profite de celebritatea sa pentru a face bine", a mai spus aceasta.