Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Brazilia, devastată de inundații: Peste 30 de oameni au murit, iar 15.000 au fost evacuați

Inundațiile fac ravagii în Brazilia. Sudul țării este cel mai afectat. Un baraj a cedat din cauza ploilor abundente. Peste 30 de persoane au murit, în timp ce alți zeci de oameni sunt dați dispăruți.

Peste 15.000 de localnici au fost evacuați din zonele sinistrate, iar 500.000 au rămas fără electricitate și apă potabilă. Experții spun că schimbările climatice sunt principala cauză a inundațiilor.

Alunecările de teren și inundațiile au afectat și infrastructura

Sudul Braziliei a fost luat de ape. Alunecările de teren și inundațiile au afectat și infrastructura, mai multe autostrăzi fiind blocate, în timp ce podurile au cedat. Zeci de mii de oameni au fost evacuați din calea dezastrului. Autoritățile au apelat la forțele aviatice și mai multe elicoptere au fost trimise pentru salvarea sinistraților.

Oamenii și-au văzut casele și bunurile luate de ape, alții povestec cum au fugit în grabă și au abandonat totul.

Localnică: Locuiesc în zonă, casa mea este acolo, am plecat doar cu hainele de pe mine.

Localnică: Apa nu a ajuns încă la casa mea, dar este mai bine să pleci, nu știm ce va fi, zona din jur este inundată.

Localnică: Am pierdut tot ce era în casă. Am plecat dimineața, la ora 5, și am doi copii cu mine.

Mai multe regiuni au rămas fără electricitate

Autoritățile locale spun că mai multe regiuni au rămas fără electricitate și apă potabilă. Pe lângă operațiunile de salvare, au fost trimise alimente și medicamente.

Eduardo Leite, Guvernatorul regiunii Rio Grande do Sul: Din nefericire, regretăm pierderile de vieți omenești care au fost înregistrate, majoritatea din cauza alunecărilor de teren și a izolării în zone inaccesibile în ultimele 48 de ore. Am mobilizat echipele de salvatori și facem eforturi pentru a ajunge în fiecare zonă.

Președintele Braziliei, în zonele afectate

Președintele Braziliei a mers în regiunile afectate și a promis ajutor guvernamental pentru cei rămași pe drumuri. Lula da Silva a mai declarat că ploile abundente au fost generate de schimbările climatice.

Luiz Inácio Lula da Silva, președintele Braziliei: Noi, oamenii suntem de vină pentru ceea ce vedem. Natura se manifestă și trebuie să luăm aminte la ce se întâmplă pentru că atunci când natura se răzvrătește, pagubele sunt enorme.

Meteorologii au anunțat că ploile vor continua în zilele următoare. Experții spun că vremea extremă a fost cauzată de o combinație rară de factori: temperaturi mari, peste media obișnuită, umiditate excesivă și vânt puternic.

Brazilia este afectată de fenomenul El Nino care provoacă incendii și secetă, dar și inundații. Anul trecut, peste 30 de oameni au murit din cauza ciclonului în regiunea de sud a Braziliei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE