Preşedintele american Joe Biden a semnat luni unul dintre cele mai importante ordine executive prin care se stabilesc standarde de siguranţă, securitate şi transparenţă pentru sistemele cu inteligenţă artificială (AI), transmite dpa, citată de Agerpres.
Conform decretului respectiv, companiile care dezvoltă AI trebuie să comunice guvernului SUA detalii privind testele de siguranţă.
Firmele care folosesc modele fundamentale pentru instruirea unor AI care pot crea riscuri de securitate naţională sau de sănătate publică, în funcţie de modul în care sunt implementate, trebuie să prezinte unor agenţii guvernamentale rezultatele testelor.
Modele fundamentale se referă la sisteme de inteligenţă artificială care asimilează volume mari de date, iar ulterior pot fi implementate într-o mare varietate de aplicaţii. Multe sisteme AI care folosesc procesarea naturală a limbajului sau cele care sugerează crearea unor compuşi chimici noi se bazează pe astfel de modele.
Ce mai prevede ordinul executiv al SUA
Ordinul mai prevede ca şi companiile implicate în proiecte din domeniul ştiinţelor biologice care beneficiază de finanţare federală au obligaţia de a dezvolta noi standarde, care să asigure că tehnologiile AI nu sunt utilizate pentru producerea unor materiale biologice periculoase.
Standardele pentru testele obligatorii înainte ca sistemele AI să devină publice vor fi stabilite de Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie şi vor fi aplicate de Departamentul de Securitate Internă sistemelor din domenii critice de infrastructură; departamentul va înfiinţa în acest scop un consiliu pentru siguranţa şi securitatea AI.
Departamentul Energiei şi cel de Securitate Internă vor evalua ameninţările reprezentate de AI la adresa firmelor care operează instalaţii critice cum ar fi reţelele electrice, de apă, de conducte etc.
Ordinul lui Biden face uz de prerogativele acestuia conform Legii Producţiei de Apărare, la care preşedinţii americani recurg frecvent pentru supravegherea firmelor în interesul securităţii naţionale.
Legea a fost aplicată şi de fostul preşedinte Donald Trump în timpul epidemiei de COVID-19, pentru controlul exporturilor de produse medicale şi pentru creşterea producţiei unor articole critice.