În timp ce mii de susținători ai președintelui Aleksandar Vučić au ieșit la miting, de cealaltă parte, studenții sârbi și-au strigat nemulțumirea la un protest antiguvernamental. Însă, manifestațiile nu au fost lipsite de incidente. O femeie a intrat cu mașina într-un grup de protestatari din capitala Belgrad. Imaginile și informațiile pot avea un puternic impact emoțional.
Belgrad: O femeie a intrat cu mașina într-un grup de studenți care protestau
O femeie a fost grav rănită și transportată de urgență la un spital din Belgrad. Poliția a declarat că a reținut-o pe șoferița de 24 de ani care a lovit protestatarii. Nu este primul incident de acest fel la protestele antiguvernamentale din ultima perioadă. Și săptămâna trecută o mașină a lovit studenții, rănind grav o tânără.
Protestele studenților au luat amploare după ce 15 oameni au murit pe 1 noiembrie în orașul Novi Sad. O copertină de beton s-a prăbușit peste călătorii ce așteptau în gară. Oamenii acuză autoritățile de corupție și lucrări necalitative de renovare a gării. După incident, ministrul sârb al Construcțiilor a fost demis, alimentând îndoielile privind corectitudinea anchetei.
Pe de altă parte, președintele Aleksandar Vučić și-a chemat susținătorii la un miting în orașul Jagodina din centrul țării. Șeful statului i-a acuzat pe protestatarii antiguvernamentali că ar acționa la indicațiile unor forțe străine pentru a înlătura Guvernul. Totuși, Vučić a făcut apel la un dialog cu studenții.
Aleksandar Vučić, președintele Serbiei: „Poporul nostru știe, Serbia mea știe cum a fost atacată în aceste zile, atacată atât din exterior, cât și din interior. Poporul nostru știe când este momentul să se opună.”
Protestatarii nu au răspuns apelului președintelui. Liderul sârb a anunțat, de asemenea, formarea unei mișcări politice naționale în stilul președintelui rus Vladikir Putin, care să asigure dominația forțelor proprezidențiale de dreapta.