Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Belarus va consolida gruparea militară comună cu Rusia

Minskul şi Moscova continuă să construiască o grupare militară comună în Belarus şi se pregătesc să efectueze exerciţii comune ale forţelor aeriene, a anunţat joi Ministerul belarus al Apărării, citat de Reuters.

Potrivit ministerului, scopul creării unei astfel de forţe comune este „întărirea protecţiei şi apărării Uniunii Statale” Rusia şi Belarus.

„Personal, arme, echipamente militare şi speciale ale forţelor armate ale Federaţiei Ruse vor continua să sosească în Republica Belarus”, se spune în comunicat.

„Decizia de a crea o grupare regională de trupe pe teritoriul belarus este implementată exclusiv în interesul întăririi protecţiei şi apărării Uniunii Statale, pe baza situaţiei actuale din apropierea graniţelor noastre”, adaugă Ministerul Apărării de la Minsk.

Conform planului, exerciţiile tactice ale forţelor aeriene sunt destinate „să crească nivelul pregătirii de luptă a unităţilor aviatice”. Ministerul nu a dezvăluit data exerciţiilor viitoare şi nu a oferit detalii.

Ucraina a avertizat în mod repetat că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea încerca să folosească teritoriul belarus pentru a lansa o nouă invazie terestră a Ucrainei din nord, un pas ce ar deschide un nou front major în război, aminteşte Reuters.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE