Grupul minier francez Eramet a anunțat că dezvoltă metode pentru a recicla metalele esențiale în construirea automobilelor electrice, în contextul în care Europa și-a stabilit ca obiectiv tranziția în domeniul energiei, relatează Euronews.com.
Principalul scop este refolosirea unor metale, precum nichel, cobalt și litiu pentru a putea fi realizate noi baterii. Toate acestea sunt demersuri pentru a respecta noua lege a Parlamentului European prin care vânzarea de mașini pe benzină și diesel va fi interzisă începând cu 2035.
De ce este necesară reciclarea bateriilor
Numeroși oameni cred că mașinile electrice reprezintă viitorul în materie de transport, însă producerea bateriilor care pun în mișcare aceste vehicule nu este la fel de prietenoasă cu mediul înconjurător. Extragerea litiului din pământ nu numai că dăunează solului, dar întreg procesul implică folosirea unei cantități mari de apă.
Mai mult, în condițiile în care există o lipsă de apă la nivel mondial, efecte asupra oamenilor care locuiesc în apropierea minelor, singurii câștigători sunt companiile miniere.
Rezerve mari de litiu există la granița dintre Chile, Argentina și Bolivia. Aproximativ un sfert din această resursă este depozitată în salina Salar de Atacama din nordul statului Chile.
Cum sunt reciclate bateriile cu litiu
Specialiștii companiei Eramet lucrează pentru a stabili un proces de reciclare a bateriilor în laboratorul lor din localitatea Trappes, situată la nord de Paris. De asemenea, grupul exploatează cea mai mare mină de mangan din lume, aflată în Gabon, și produce nichel în Noua Caledonie și Indonezia. De asemenea, grupul vrea să extragă litiu din surse geotermale în Alsacia până în 2030, dar și în Argentina alături de un partener chinez chiar începând din 2024.
Deși continuă să planifice noi fabrici de extracție pentru a satisface cererea, Eramet este în căutarea unor modalități de a diminua cantitatea de metale noi care trebuie produse.
"Spre deosebire de combustibilul ars de motoarele termice, aceste metale sunt reciclabile în proporție de 95 la sută", a explicat Frédéric Martin, director al proiectului de reciclare a bateriilor la Eramet ideas.
În primă fază, cercetătorii transformă bateriile vechi într-o pulbere denumită "substanță neagră". Această mixtură este alcătuită din nichel, cobalt, mangan și litiu - toate metalele necesare pentru a stoca și conduce electricitatea în interiorul unei baterii. Următoarea provocare constă în separarea lor.
Sophie Lebouil, manager de proiect, compară tehnica de separare "lichid-lichid" cu prepararea unui sos de salată vinaigrette.
"În ulei, aveți o anumită moleculă, pe care noi o numim moleculă extractoare, care va capta doar nichelul. Apoi vom separa cele două soluții. Veți rămâne cu o soluție pe bază de apă care va conține litiul și altele”, a explicat ea, conform sursei citate.
La finalul procesului, laboratorul produce recipiente ce conțin materialele necesare pentru baterii: granule verzi de sulfat de nichel, granule roșii de cupru de sulfat de cobalt și o pulbere albă de carbonat de litiu. Toate sunt pregătite pentru a fi vândute și retransformate în baterii.
Când va fi posibilă reciclarea bateriilor pentru mașinile electrice în Europa
Până în prezent, nicio fabrică nu a tratat aceste substanțe în Europa și au necesitat să fie exportate în străinătate.
"Odată ce am adus metalele în Europa, ar fi o prostie să le trimitem înapoi pentru a fabrica noi baterii în străinătate", a precizat Julien Masson, director de strategie la Eramet.
În septembrie, Eramet va lansa prima sa fabrică pilot la Trappes - lângă laboratoarele sale - pentru a testa procesele care sunt elaborate acum pentru această "substanță neagră".
Prin continuarea cercetărilor, Eramet vrea să deschidă o fabrică de reciclare a bateriilor, în parteneriat cu Suez, în nordul Franței, în 2027.
Obiectivul final al Eramet este de a procesa 50.000 de tone de module de baterii pe an. Aceasta reprezintă echivalentul a aproximativ 25.000 de tone de "substanță neagră", ceea ce va furniza aproximativ 10% din piața europeană a bateriilor pentru vehicule electrice, estimează compania.