Un tânăr american adept al supremaţiei albilor şi care a ucis zece afro-americani în luna mai într-un supermagazin din Buffalo, în nordul Statelor Unite, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă fără posibilitate de eliberare condiţionată, transmite AFP, citată de Agerpres.
Payton Gendron, în vârstă de 19 ani, pledase în noiembrie vinovat de crime rasiste şi terorism, în faţa justiţiei din statul New York. Miercuri, el a compărut pentru prima dată în faţa apropiaţilor victimelor sale.
Aceştia au lăsat să li se reverse durerea şi mânia, un bărbat încercând chiar să se arunce asupra lui Gendron, provocând o scurtă întrerupere a şedinţei.
Atacatorul, influențat de teorii conspiraționiste
Gendron a inclus în scrierile sale referiri la „marea teorie a înlocuirii”, populară în cadrul extremei drepte, care susține că un mic grup de oameni încearcă să înlocuiască americanii albi născuți în America cu persoane care nu sunt albe, inclusiv imigranți.
Într-o scurtă declaraţie, Payton Gendron a dat asigurări că este „dezolat pentru durerea” pe care a cauzat-o. „Nu pot spune cât de mult regret toate deciziile care m-au condus să fac un gest îngrozitor pe 14 mai, când am tras şi am omorât oameni doar pentru că erau negri”, a spus el.
„Credeam în lucrurile citite online şi am acţionat din ură rasistă”, „nu vreau să fiu o sursă de inspiraţie pentru nimeni”, a adăugat el.
Criminalul a executat 10 persoane
Pe 14 mai, după luni de pregătiri, Gendron a mers într-un supermagazin din Buffalo, în ţinută de luptă şi înarmat cu o puşcă semi-automată AR-15 şi o cameră de filmare cu care a transmis în direct pe internet.
El a înaintat metodic din parcare până în magazin, trăgând în clienţi şi angajaţi. A ucis zece persoane, cu vârste între 32 şi 86 ani, şi a rănit trei.
Payton Gendron mai este inculpat pentru „crime rasiste” de justiţia federală, care nu a exclus în acest stadiu să ceară pedeapsa capitală.
Masacrul a provocat stupoare în Statele Unite, fiind dublat după zece zile de un alt carnagiu cu puşcă semi-automată comis de un tânăr de 18 ani, care a ucis 19 copii şi doi profesori într-o şcoală din Uvalde, statul Texas.