Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Austria, îngrijorată privind aprovizionarea cu gaze. Soluțiile analizate pentru a diminua dependența de Rusia

Una dintre variantele luate în calcul prin care Austria își poate asigura aprovizionarea cu gaze pe termen mediu spre lung este ca statul să își asume responsabilitatea, a anunțat compania publică publică OeBAG.

Holdingului OeBAG, care deţine 31,5% din pachetul de acțiuni al OMV, i s-a cerut să analizeze modalitățile prin care Austria își poate asigura securitatea aprovizionării cu gaze, independent de Rusia, notează agenția Reuters, citată de Agerpres.

„OeBAG analizează diverse opţiuni pentru luarea unei decizii în numele Ministerului de Finanţe, privind modul în care poate fi asigurată aprovizionarea cu gaze a Austriei, pe termen mediu spre lung. Asumarea responsabilităţii statului este una dintre posibilităţile teoretice care sunt analizate", a informat un purtător de cuvânt la companiei austriece.

OMV a propus naționalizarea subsidiarei din Austria care are contracte cu Gazprom

De altfel, directorul general al OMV, Alfred Stern, a propus naţionalizarea subsidiarei responsabile de tranzacţionarea gazelor, ale cărei contracte cu grupul rus Gazprom sunt în vigoare până în 2040.

Compania OMV nu poate acoperi întreaga Austrie și nu are mandat de aprovizionare, a explicat Stern. Într-un interviu acordat publicației austriece Kurier, oficialul a afirmat că subsidiara de gaze a OMV ar fi o bază bună pentru o companie naţională de tranzacţionare a gazelor, care ar putea include toate activităţile de pe piaţă.

În schimb, ministrul austriac de Finanțe, Magnus Brunner, și-a exprimat scepticismul cu privire la posibila achiziționare a activelor OMV pe segmentul upstream (-explorare şi producţie-nr.) de către investitorii privaţi.

Potrivit sursei citate, un consorţiu condus de compania norvegiană Sverre Skogen şi-a exprimat în trecut interesul pentru părţi din OMV şi vrea să garanteze aprovizionarea cu gaze a Austriei în schimbul afacerii extrem de profitabile a OMV pe segmentul upstream. Totuşi, nu este clar cum va fi transportat în Austria gazul promis de Norvegia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE