Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alegeri regionale în Germania: Social-democrații înving la limită extrema dreaptă în alegerile din Brandenburg

Update: Partidul social-democrat (SPD) al cancelarului german Olaf Scholz a câștigat la limită alegerile de duminică în landul Brandenburg din estul Germaniei.

La trei săptămâni după ce partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut victorii în alte două state din estul Germaniei, SPD a ieșit învingător.

Conform rezultatelor finale publicate duminică seara de administrația electorală a landului, SPD a obținut 30,9% din voturi, în timp ce AfD s-a clasat pe locul al doilea, cu 29,2%.

Alianța Sahra Wagenknecht (BSW), o nouă mișcare de stânga, s-a clasat pe locul al treilea cu 13,5%, în timp ce creștin-democrații de centru-dreapta au obținut 12,1%.

Știrea inițială: În jur de 2,5 milioane de germani din landul Brandenburg sunt așteptați duminică la urne în alegerile regionale. Formațiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania conduce în sondaje, după ce, în urmă cu trei săptămâni, a câștigat alte două landuri din estul țării.

Ascensiunea radicalilor este un semnal de alarmă pentru cancelarul social-democrat Olaf Scholz, înaintea alegerilor generale de anul viitor.

Sondajele arată că AFD este pe primul loc, înaintea social-democraților lui Olaf Scholz, aflați la guvernare, și a creștin-democraților. Miza politică este mare.

Brandenburg, unul dintre cele mai mici landuri formate din localitățile rurale și urbane din jurul capitalei Berlin, este singurul stat din Germania de est care este condus de social-democrați de decenii, respectiv din anii 90, după reunificarea Germaniei. Scrutinul este văzut ca un referendum pentru Olaf Scholz.

În urmă cu trei săptămâni, formațiunea de extremă-dreapta care promovoează o politică anti-imigarație, antieuropeană și viziuni pro-ruse a câștigat alegerile regionale din landurile estice Turingia și Saxonia.

Ce spun analiștii politici despre evoluția partidelor din Germania

”Peisajul politic din Germania a devenit și mai colorat. În această privință, cred că asistăm la o discrepanță tot mai mare între scena internațională, unde Scholz este încă, desigur, o figură definitorie în calitate de cancelar german. Dar pe plan intern, el este supus unei presiuni suplimentare foarte, foarte puternice.”, a declarat Thorsten Faas, analist politic.

Liderul social-democraților din Brandenburg, Dietmar Woidke, un politician popular care se află la guvernare de 14 ani, a anunțat că va demisiona, dacă AFD câștigă scrutinul regional.

AFD s-a plasat pe locul al doilea în alegerile europene din iunie, după creștin-democrați și înaintea social-democraților. Alegerile legislative generale vor avea loc în septembrie 2025. Ascensiunea extremiștilor de la AFD se înscrie într-o tendință generală cu care s-a confruntat și Franța.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE