Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alegeri locale 2024. Piedone candidează la Primăria Capitalei: ”Candidez cu subiect și predicat. Mi-a venit rândul biologic”

Cristian Popescu Piedone susține că va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei. Edilul Sectorului 5 a adăugat că în cazul unei competiții cu Gabriela Firea, aceștia ”vor zbura” pe culoare diferite.

Cristian Popescu Piedone va candida din partea Partidul Umanist Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu.

”Voi candida la Primăria Capitalei din partea PUSL. Ce n-au ei, eu am! Am suportul electoratului. Mi-a venit rândul biologic, am 30 de ani de administrație.

M-ați luat prea brutal. Nu voi stinge nimănui lumina. Sunt culoare de zbor diferite. Pe Gabriela Firea o respect, o apreciez asta nu înseamnă că fiecare cu culoarul lui de zbor. Toți plecăm cu șanse egale, ne naștem egali în fața lui Dumnezeu.

Eu am depus 30 de ani jurământul în fața cetățenilor. În administrație nu mai pot fi decât vioara întâi

Dai în mine, dai în fabrici și uzine, dai în clasa muncitoare. Mi-a venit rândul, mi-a venit rândul biologic datorită experinței mele în administrație publică locală”, a declarat Piedone la B1TV.

Totuși, edilul Sectorului 5 a invitat PNL și PSD să îl susțină pentru fotoliul de la Primăria Capitalei.

”Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal să își pună candidat comun sau posibilitatea să intre într-o alianță cu Partidul Puterii Umaniste. Finala se joacă între mine și Nicușor Dan”, a mai spus Piedone.

Cristian Popescu Piedone și-a anunțat intenția de acum trei săptămâni de a intra în lupta pentru Primăria Capitalei dacă PNL și PSD ”se vor certa în continuare”.

Cristian Popescu Piedone, edilul prins între controverse

După aproape două mandate la Primăria Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată în cazul ”Colectiv”. Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în prima înstanță la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în urma tragediei în care au murit 65 de persoane.

Pe 12 mai 2022, avea să primească o condamnare definitivă, la Curtea de Apel București: 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Sentința a venit la aproape 7 ani de la tragedia în urma căruia au murit cei 65 de oameni.

Un an mai târziu, Cristian Popescu Piedone a fost eliberat, în urma unei decizii definitive. Judecătorii i-au admis o cale extraordinară de atac în dosarul Colectiv.

Prefectura București a anunțat, la scurt timp, că fostul primar are dreptul să își reia mandatul.

Calendarul alegerilor din 2024

Coaliția PSD-PNL a stabilit calendarul alegerilor din România în 2024:

  • 9 iunie – alegeri europarlamentare și locale;
  • septembrie – alegeri prezidențiale;
  • 8 decembrie – alegeri parlamentare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE