Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Aglomerație în piață înainte de Paște. Produsele tradiționale, scumpite pe ultima sută de metri

A fost aglomerație în piețe cu câteva ore înaintea Paștelui. Cumpărătorii au avut, însă, o surpriză la rafturi: unii comercianți au mărit prețurile pentru anumite produse, față de zilele trecute.

Cozonacii și pasca s-au scumpit cel mai mult, fiind totodată și cele mai căutate produse tradiționale de Paște. Dacă zilele o pască mică costa în medie 60 de lei, astăzi prețul a ajuns chiar și la 85 de lei pentru același produs.

Comercianții spun că după cozonaci, cel mai cumpărat produs a fost drobul tradițional. Doamna Maria, o fermieră din Teleorman, aduce la piață în fiecare săptămână tot felul de bunătăți.

”Clienții au tot venit zilele astea, să ia produse pentru masa sfântă de Paște, cel mai bine s-a vândut drobul, atât cel de miel dar și cel facut din porc sau curcan”, a spus doamna Maria.

”Am luat doar ce mi trebuie, cel mai mult aici îmi place brânza. Dar și drobul”, a precizat un pensionar.

Un agricultor spune, însă, că este dezamăgit de vânzările slabe din această perioadă.

”Cresc legumele in solar, sunt foarte sanatoase, dar merg prost vânzarile, n-are lumea bani, a mers mai bine de Florii”, a explicat agricultorul.

Pentru români, acesta a fost cel mai scump Paște din ultimii 21 de ani. Potrivit Institutului Național de Statistică, inflația din luna martie a ajuns la 14,5 procente. Alimentele s-au scumpit cel mai mult, cu aproape 22 de procente. Zahărul, untul, oăle, făina sau carnea, adică produsele folosite cel mai mult pentru masa de Paște, au înregistrat cele mai mari creșteri de preț.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE