Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Adele anunță că ia o pauză de la muzică. Mesajul artistei către fani: Nu vă voi mai vedea o perioadă incredibil de lungă

Adele a anunțat că s-a logodit cu iubitul ei Rich Paul, un impresar sportiv din Statele Unite, la începutul lunii august. Artista britanică le-a transmis fanilor că și-a clădit o viață nouă, motiv pentru care, va lua o pauză pe termen nedeterminat de la cariera muzicală.

În încheierea concertului ei din orașul german Munchen, Adele le-a spus admiratorilor ei că nu îi mai vedea „o perioadă incredibil de lungă”, potrivit Sky News.

Artista de 36 de ani a mărturisit că are nevoie de o „pauză” de la muzică și vrea să trăiască „noua viață pe care și-a clădit-o”.

În ultimii doi ani, Adele a cântat în weekend la teatrul „Colosseum” de la Caesars Palace din Las Vegas. Recent, ea a avut o serie de concerte la centrul expozițional Messe din München.

Peste 730.000 de bilete au fost vândute la cele 10 spectacole susținute de Adele.

La ultimul spectacol de sâmbătă, Adele a transmis un mesaj special publicului.

„Aș dori să vă mulțumesc foarte mult pentru că ați venit la spectacolul meu din această seară, aș dori ca toți cei care au venit la oricare dintre spectacolele mele vreodată (să) vă mulțumesc foarte mult.

(...) Mi-a plăcut foarte mult să cânt timp de aproape trei ani, ceea ce este cea mai lungă perioadă pe care am făcut-o vreodată și probabil cea mai lungă perioadă pe care o voi face vreodată.

Dar mai am 10 spectacole după acesta, în cadrul rezidenței mele din Las Vegas. Trebuia să fie... ultimul meu spectacol.

Sunt încântată că nu este, pentru că mai am exact cinci săptămâni de concerte. i după aceea nu vă voi mai vedea o perioadă incredibil de lungă. Vă voi păstra în inima mea pentru tot restul pauzei mele”, a spus Adele.

Adele: „Am nevoie doar de o pauză”

„Am nevoie doar de o pauză și mi-am petrecut ultimii șapte ani construind o viață nouă și vreau să o trăiesc acum, vreau să-mi trăiesc noua viață pe care am clădit-o”, a mărturisit artista britanică.

Adele a confirmat că s-a logodit cu impresarul sportiv american Rich Paul, după ce, în timpul unui concert, un fan a afișat un mesaj prin care o cerea în căsătorie. ”Sunt deja căsătorită”, a răspuns cântăreața.

Adele are o relație din 2021 cu Rich Paul, fondatorul firmei Klutch Sports Group care îl impresariază și pe legendarul baschetbalist LeBron James.

În aprilie 2019, Adele s-a despărțit de omul de afaceri Simon Konecki cu care are fiu.

Adele a devenit celebră la vârsta de 19 ani, în 2008, cu primul ei album, „19”, înainte de a-și lansa al doilea album, „21”, în 2011, și „25”, în 2015.

Al doilea ei album este al patrulea cel mai bine vândut album din toate timpurile în Regatul Unit, după Queen, ABBA și The Beatles.

În noiembrie 2021, a lansat albumul „30”, după o pauză de cinci ani. A cântat la festivalul British Summer Time (BST) din Hyde Park în vara anului următor - ultima sa reprezentație în Marea Britanie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE