Bosnia, ca de altfel întregul spațiu al fostei republici federale Iugoslavia, nu duce lipsă de adăposturi anti-nucleare construite în timpul Războiului Rece. Nu se știe însă cât de eficiente mai sunt acestea în condițiile în care pericolul nuclear planează din nou asupra Europei, ca urmare a amenințărilor Rusiei. Unele dintre aceste buncăre au fost transformate în galerii de artă sau obiective turistice.
Adăposturile antiatomice au fost construite cu scopul de a proteja populația în cazului unui atac nuclear. Între timp, ele au început să fie privite ca relicve ale unui trecut îndepărtat și au fost transformate în obiective turistice. Unul dintre cele mai cunoscute adăposturi este situat în Konjic, un oraș din sudul Bosniei. Adăpostul a devenit o galerie de artă modernă.
„Instalația a fost construită pentru a adăposti până la 350 de lideri militari și politici de top (din fosta Iugoslavie n.red.) și a fost dotată cu provizii care le-ar fi permis să supraviețuiască timp de 6 luni în cazul unei explozii nucleare de 25 de kilotone. Din punct de vedere al modului în care a fost construit și al tehnologiilor instalate în interior, a fost cu adevărat înaintea timpului său,” a explicat Selma Hadzihuseinovic, administratorul galeriei.
Construcția adăpostului a durat 26 de ani
Adăpostul are o suprafața de 6.500 de metri pătrați, iar construcția fortăreței a costat echivalentul a 4,6 miliarde de dolari. A fost transformat în galerie de artă în 2010 și mii de turiști i-au trecut pragul până acum. Intrarea se face printr-un garaj camuflat al unei case izolate, care duce în complexul în formă de U săpat în muntele din spatele ei. Intrarea era cunoscută doar de fostul președinte al Iugoslaviei, Josip Broz Tito, de patru generali și de o mână de soldați care l-au păzit până în 1992. Construcția adăpostului a durat nu mai puțin de 26 de ani.
„Din nefericire, așa cum comentăm adesea, din punct de vedere militar-politic și geopolitic, mediul global din acest moment este foarte asemănător cu ceea ce a fost (în timpul Războiului Rece n.red.), este un mediu împovărat de un sentiment foarte puternic de iminență a unui război. Dar în cazul izbucnirii unui astfel de război, buncărul nu ar putea fi la fel de util ca înainte,” a declarat Selma Hadzihuseinovic, administratorul galeriei.
Construcția este dotată cu un bazin care asigură apă proaspătă, un generator de mare capacitate, sistem de aer condiționat și nu mai puțin de 100 de dormitoare, birouri și săli de conferințe de presă.