Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Acțiuni antisemite violente în Rusia. Zeci de persoane au fost arestate după ce au luat cu asalt un aeroport, căutând pasageri din Israel

Cel puțin 20 de oameni, inclusiv polițiști, au fost răniți în timpul unei acțiuni violente duminică seară pe aeroportul din capitala republicii caucaziene Daghestan din Federația Rusă. Sute de bărbați au luat cu asalt clădirea aeroportului, au intrat pe pista de aterizare căutând pasageri care veneau din Israel. Mulțimea scanda sloganuri antisemite și purta drapele palestiniene.

Aeroportul a fost închis temporar

Potrivit media Izvestia şi RT, aceştia au apărut pe acoperişul aeroportul şi pe piste. Înregistrări video postate pe Telegram arată zeci de bărbaţi doborând bariere, încercând să controleze maşinile care ies din aeroport sau forţând porţile din terminal. Într-una dintre înregistrări poate fi văzut un bărbat pe una dintre aripile unui avion al companiei ruse Red Wings.

Unul dintre ei ţinea o pancartă pe care se putea citi "Ucigaşii de copii nu-şi au locul în Daghestan", în timp ce alţii strigau "Allah Akbar".

Peste 60 de persoane au fost arestate, a anunțat poliția. În total, 150 de protestatari au fost identificați până în prezent. Mai mulți călători au fost verificați de către protestatarii care încercau să-i identifice pe cei care erau israelieni.

Guvernul de la Tel Aviv a reacționat și a declarat că  se așteaptă ca Rusia să asigure siguranța tuturor cetățenilor Israelului și a evreilor. Autoritățile locale din Daghestan au spus că acțiunea este o încercare din exterior de a destabiliza regiunea. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE