Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Accident în lanț în Ungaria. MAE: Cinci cetățeni români au fost implicați în carambol

Nu mai puțin de 37 de mașini și cinci camioane s-au ciocnit, sâmbătă, pe o autostradă din Ungaria, la 30 de kilometri de Budapesta, din cauza unei furtuni de praf. Din primele informații, cel puțin 26 de persoane au fost rănite, iar șase dintre acestea sunt în stare gravă, potrivit publicației Hirado.hu.

12/03/2023 , 15:33

Cinci cetățeni români au fost implicați în gravul accident de circulație

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României la Budapesta a fost contactată prin intermediul numărului de telefon de urgență al misiunii diplomatice de către alți doi cetățeni români implicați în accidentul rutier produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta.

„Astfel, potrivit datelor obținute până la acest moment, în total cinci cetățeni români, dintre care unul cu dublă cetățenie, au fost implicați în gravul accident de circulație. Dintre aceștia, doi au fost spitalizați, unul dintre cetățenii români spitalizați fiind deja externat și deplasându-se în România. Celălalt cetățean român internat primește, în continuare, îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol. De asemenea, persoanele în cauză au solicitat sprijinul ambasadei pentru recuperarea bunurilor din autoturismele avariate, aflate în custodia autorităților ungare.

În ceea ce privește persoana decedată în urma accidentului, MAE informează că autoritățile ungare au precizat că aceasta nu este cetățean român”, a transmis MAE.

12/03/2023 , 12:48

O persoană a murit și alte 39 au fost rănite în accidentul din Ungaria

O persoană a murit şi 39 de persoane au fost rănite, dintre care zece copii, în urma accidentului produs în Ungaria din cauza unei furtuni de praf, a anunţat duminică poliţia, conform DPA.

Trupul neînsufleţit al unei persoane a fost găsit sub resturile unei maşini care a ars în urma accidentului pe autostrada M1, duminică dimineață. Victima este un bărbat de 44 de ani, potrivit hvg.hu.

Accidentul s-a produs pe autostrada M1, care leagă Budapesta de Viena, sâmbătă după-amiază, când, dintr-o dată, un nor de nisip şi praf a cuprins şoseaua.

11/03/2023 , 20:56

MAE: Trei români, răniți în carambolul din Ungaria. Unul dintre ei este în stare gravă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat sâmbătă că Ambasada României la Budapesta a fost alertată de către un cetățean român, prin intermediul numărului de telefon de urgență, despre accidentul în lanț produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta.

”Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale, inclusiv cu sprijinul Biroului Atașatului de Afaceri Interne, pentru a obține informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Potrivit datelor preliminare comunicate de către autoritățile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află și trei cetățeni români, dintre care unul a fost grav rănit.

De asemenea, autoritățile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unități medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgență”, se arată într-un comunicat al MAE.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a mai precizat că Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autoritățile locale pentru informații legate de unitățile medicale la care au fost transportate persoanele rănite și cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.

Numerele de telefon pentru asistență consulară în Ungaria

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon al ambasadei: +36 30 535 69 12.

Știrea inițială:

Accidentul a avut loc pe autostrada M1, în dreptul localității în Herceghalom, la 30 de kilometri de Budapesta.

Din primele informații făcute publice de polițiștii din Ungaria, cinci camioane și 37 de autovehicule au fost implicate în carambol. Potrivit Hvg.hu, accidentul în lanț s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei furtuni de praf care ar fi diminuat semnificativ vizibilitatea șoferilor. În urma ciocnirii, 19 autovehicule au luat foc.

Cel puțin 26 de persoane au fost rănite, iar șase dintre acestea sunt în stare gravă. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri din mai multe localități, cu ambulanțe și inclusiv patru elicoptere de salvare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE