Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii în Guvernul Ponta. Anunțul, făcut de facultatea unde era profesor

Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit. Anunțul a fost făcut de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității București, unde Daniel Barbu era profesor. El avea 67 de ani, iar decesul a survenit din cauza unui cancer cu care se lupta de ceva timp.

Daniel Barbu a fost ministru al Culturii în timpul Guvernului Ponta, din decembrie 2012 până în decembrie 2013, din partea USL.

La acea vreme, a fost nevoit să demisioneze din cauza unor discuții pe tema bugetului, atunci când a făcut o "comparație nefericită" între bugetul programului de prevenire HIV și bugetul pentru programele din ministerul Culturii, pe care îl conducea.

Cine a fost Daniel Barbu

Născut pe 21 mai 1957, el era profesor doctor în istorie și specialist în științe politice și în istoria comparată a civilizațiilor europene. A fost și profesor la Universitatea București, unde a fost decan în perioadele 1994-2000 si 2002-2004. Barbu fost consilier al președintelui Emil Constantinescu între 1997 și 1999, dar și consilier pe probleme de analiză politică al președintelui interimar Crin Antonescu doar 20 de zile, din 7 august 2012 până în 27 august.

În perioada 1987 - 1992, Danieșl Barbu a fost cercetător al Institutului de Studii Sud-Est Europene, din cadrul Universității Bucuresti.

Barbu era licențiat și în istoria artei, la Universitatea din București și a urmat un doctorat în teologie în Elveția (1991-1993), imediat după Revoluție. El a obținut și un doctorat și în filosofie, la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj și are mai multe volume publicate. Barbu, care a fost profesor la Universitatea București, a ocupat și funcția de decan al acestei intituții în perioada 1994-2000.

El a fost profesor colaborator al Școlii de Înalte Studii în Științele Sociale din Paris, în calitate de auditor, colaborator al Universității La Sapienza din Roma, al Universității Naționale Kapodistrian din Atena, al Universității de Stat din Pittsburg, al Universității de Stat Jackson din Statele Unite și al multor alte instituții de învățământ.

Barbu a fost și la conducerea Autorității Electorale Permanente din 2017 până în februarie 2019, când a anunțat că demisionează, cu motivația că dorea să candideze la alegerile europarlamentare.

În 2000, Daniel Barbu a primit Ordinul Național "Steaua României" în grad de ofițer, pentru activitatea în învățământul superior.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE