Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

50 de ani de la cea mai clară victorie din istoria naționalei României, acel 9-0 cu Finlanda, din 14 octombrie 1973

Cum ar fi dacă echipa națională a României din 1973 - evident, cu vârstele de atunci - ar juca astăzi cu actualii adversari pe care îi au "Tricolorii"? Un exercițiu de imaginație care vine la 50 de ani distanță de la un moment istoric. Iar mulți dintre componenții acelei generații extraordinare chiar au spus că niciun titular de astăzi nu ar avea loc nici măcar pe banca de rezerve a echipei care spulbera Finlanda cu 9-0.

Data de 14 octombrie 1973 rămâne totuși în fotbalului românesc drept un reper pentru cea mai mare victorie obținută de naționala României într-un meci oficial. Iar acum se împlinește o jumătate de secol de la acel succes. Dar rezultatul incredibil de 9-0 a fost obținut împotriva unei țări care nu reprezenta mare lucru în fotbal.

Între timp, România se zbate să revină în “fotbalul mare”, la nivel de echipă națională și are meci, în preliminariile Euro 2024, cu modesta Andorra, o țară care înseamnă acum cam ceea ce însemna Finlanda în urmă cu jumătate de secol. Andorra se află acum pe locul 153 în clasamentul mondial, din 207 echipe naționale, România este pe poziția a 47-a în lume, în timp ce Finlanda ocupă poziția a 54-a, potrivit clasamentului FIFA la zi.

50 de ani de la România - Finlanda 9-0

  • Cea mai bună poziție ocupată de finlandezi a fost 33, după meciurile din calificările pentru Euro 2008.
  • De-a lungul timpului, România și Finlanda s-au întâlnit de 13 ori, iar România nu a pierdut niciodată. A bifat 9 victorii și 4 remize.
  • Ultimele confruntări au avut loc în 2022, în Nations League, când "tricolorii" s-au impus cu 1-0 în tur și au remizat în retur, scor 1-1.

Însă succesul din 1973 rămâne cel mai răsunător. Alte scoruri mari reușite de România în fața finlandezilor au fost un 4-0 în 1971 și un 3-0 în 1970, chiar la primul duel oficial.

Însă acum datele s-au mai schimbat, iar Finlanda nu mai este echipa care primea 9 goluri de la România, în 1973, sau 13 goluri de la Germania, în 1940. Ba mai mult, pe 15 noiembrie 2019, chiar a obținut prima calificare la un turneu major, Euro 2020.

Povestea meciului România - Finlanda 9-0, un record fără valoare

În 1973, când România “dădea de pământ” cu Finlanda, în preliminariile pentru Cupa Mondială din 1974, din echipa “tricolorilor” făceau parte nume uriașe precum Florea Dumitrache, Dudu Georgescu, Liță Dumitru sau Cornel Dinu. Însă acel succes nu ne-a adus calificarea mult sperată.

Potrivit clasamentului grupei, cu o etapă înainte de finalul preliminariilor, România se afla la un punct în spatele Republicii Democrate Germane, dar cu un golaveraj inferior.

Astfel, românii trebuiau să îndeplinească două condiții simultan pentru a merge la Mondialul din Germania de Vest. Prima era aceea de a bate Finlanda la cel puțin 9 goluri diferență, iar cea de-a doua era ca nemții să se încurce cu Albania, adică să nu învingă. Însă RDG nu s-a împiedicat de albanezi, cu toate că, pe final, scorul era 1-1. S-a terminat însă 4-1. așa că “Tricolorii” au ratat calificarea la Mondialul din Mexic.

Rămâne însă povestea specială a acelui meci.

"Tricolorii" i-au dus pe "pescari" în cluburi. Stănescu i-a "antrenat gratis" pe albanezi

Naționala noastră, care era atunci în primele 8 echipe ale Europei, era pregătită de legendarul Valentin Stănescu, cel care fusese campion cu Rapid, Craiova și Dinamo. Finlandezii erau considerați "pescari".

România a jucat acel meci pe vechiul "23 august", actuala Arenă Națională, în fața a 30.000 de spectatori. Trupa lui Stănescu i-a avut indisponibili pe cei mai buni jucători, Gicu Dobrin, Anghel Iordănescu și Nunweiller, însă nici nu era nevoie de ei, dacă avem în vedere diferența de valoare.

Finlandezii nu mai aveau nicio miză în acel meci, dar pentru a fi siguri că nu se vor osteni prea mult pe teren, șefii fotbalului românesc i-au "omenit" pe nordici și le-au făcut turul mai multor baruri și cluburi de noapte, cu o zi înaintea partidei.

Iar scopul a fost atins, având în vedere că scandinavii nu prea ne-au pus probleme. La acea vreme, dorința de calificare era atât de mare încât Federația Română de Fotbal chiar i-a motivat și pe albanezi, cărora le-a trimis "câte un radio portabil și câte trei metri de stofă", după cum au relatat componenții acelei generații. Iar selecționerul României, Valentin Stănescu, a fost trimis de FRF în Albania, timp de o săptămână, pentru a le da sfaturi tactice jucătorilor albanezi și pentru a-i ajuta să nu piardă cu nemții. Momentul este considerat de mulți drept unic în fotbalul mondial.

Așadar, totul părea în regulă. România a înscris cele 9 goluri din 17 șuturi pe spațiul porții. Finlandezii au avut doar două, iar raportul la cornere a fost de 10-1 în favoarea noastră.

Liță Dumitru a deschis scorul după numai 6 minute, iar Dumitru Marcu a făcut 2-0 peste două minute, cu o execuție magnifică, cu călcâiul. Ca o paranteză, portarul Finlandei, Pertti Alaja, care a încasat acea minunăție de gol, a devenit ulterior președintele Federației Finlandeze, iar Marcu i-a devenit prieten, după cum chiar el a dezvăluit.

Până la pauză, Mircea Sandu a făcut 3-0, însă repriza a doua avea să fie un adevărat galop de sănătate pentru "Tricolori". Marcu a marcat din nou chiar în debutul actului secund, iar legendarul Florea Dumitrache a reușit o dublă. De fapt, cel poreclit Mopsul era "nașul" finlandezilor, cărora le marcase patru goluri. A înscris apoi Pantea, iar Mircea Sandu și-a trecut și el în cont a doua reușită, pentru ca Dudu Georgescu să închidă tabela. La acea vreme, Dudu Georgescu era debutant sub tricolor, a intrat ca rezervă, iar atunci a reușit primul dintre cele 21 de goluri ale sale pentru națională. Ulterior, el a devenit un super-golgheter.

  • Echipa României la meciul cu Finlanda, din 1973: Necula "Rică" Răducanu - Lajos Sătmăreanu, Dumitru Antonescu, Ştefan Sameş, Augustin Deleanu - Cornel Dinu, Ion "Liţă" Dumitru - Nicolae Pantea, Mircea Sandu, Florea Dumitrache (Dudu Georgescu 75′), Dumitru Marcu.

Succesul istoric al României a fost inutil

Bucuria de pe teren a fost însă umbrită când "Tricolorii" au văzut că Germania nu a avut probleme cu Albania, așa că albanezii nu le-a putut da o mână de ajutor oamenilor lui Stănescu. Diferența de valoare față de nemți era foarte mare.

Iar tristețea a fost și mai mare dacă avem în vedere că România jucase la Mondialul precedent, cel din Mexic 1970, acolo unde ajunsese după o pauză de 32 de ani, în urma unei calificări istorice, dintr-o grupă preliminară cu Grecia, Elveția și Portugalia marelui Eusebio. Acea generație a și fost numită "generația Guadalajara".

Ceea ce i-a costat însă pe români a fost acea remiză din meciul-tur cu finlandezii, în preliminariile pentru Mondialul din 1974, un 1-1 care nu a fost anticipat de nimeni, având în vedere diferența de valoare, scor care s-a dovedit că le-a năruit șansele. Iar dacă e să vorbim despre greșeli, cel care a greșit atunci a fost Rică Răducanu. "Tricolorii" conduceau cu 1-0, dar, pe final, legendarul portar rapidist a prins o minge și a ținut-o prea mult timp, "s-a culcat pe ea", astfel încât arbitrul le-a acordat finlandezilor lovitură liberă indirectă, din care a rezultat golul egalizator.

  • În eventualitatea unei calificări la Cupa Mondială, jucătorii aveau promiși "15.000 de lei, plus o aprobare pentru o mașină Renault 16, o chestiune senzațională", după cum a dezvăluit Liță Dumitru.

Rămâne totuși povestea acestui scor răsunător de 9-0, rezultat care nu a mai fost egalat în istoria naționalei României. Și vorbim despre vremuri în care antrenorii nu prea aveau posibilitatea de a-și studia adversarul pe imagini video. Din echipa noastră, doar Cornel Dinu și Mircea Lucescu aveau acces la diferite reviste din străinătate, pentru ca fotbaliștii și antrenorii să se poată informa, după cum a dezvăluit chiar Dumitru Marcu, unul dintre marcatorii din jocul cu "vikingii".

Interesant este că, de fiecare dată când România a picat într-o grupă preliminară cu Finlanda, nu a reușit niciodată calificarea la turneul final.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE