România și Georgia găzduiesc turneul final al Campionatului European de fotbal U21 2023, între 21 iunie și 8 iulie 2023. În țara noastră se vor disputa 15 meciuri, inclusiv o semifinală.
Naționala României joacă la București, în grupa B, din care mai fac parte Spania, Ucraina și Croația. Tot în Capitală, fanii vor asista la un sfert de finală și la o semifinală.
În Cluj-Napoca, în schimb, se vor desfășura meciurile Grupei D, în care se vor înfrunta Franța - cu o națională cotată la 400 de milioane de euro - Italia, Norvegia și Elveția. Urmate de un sfert de finală. Partidele vor avea loc pe stadioanele Ghencea și Rapid-Giulești în București, respectiv Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu la Cluj-Napoca.
AICI, detalii despre programul competiției.
Ianis Hagi, ambasador oficial al competiției
România participă pentru a treia oară consecutiv la această competiție. Semifinala jucată în 2019, în Italia a plasat-o în urna a doua valorică, la tragerea la sorți.
“ Avem o generație cu mult potențial și îmi doresc ca ei să depășească performanța obținută de noi în 2019. Vor întâlni echipe de top ale Europei și vor avea nevoie de toată susținerea de care știu că suporterii românii sunt în stare. Momentele din Italia 2019 sunt ceva unic în sufletul meu. Și sunt convins că, alături de 30.000 de fani în tribune, ai noștri sunt capabili de meciuri memorabile.” spune Ianis Hagi, fostul căpitan al celei mai de succes Naționale de fotbal, din ultimele două decenii.
În 2019, susținuți, din tribune de foarte mulți români din Italia, băieții lui Mirel Rădoi au făcut câteva partide memorabile: 4-1 cu Croația și, mai ales, 4-2 cu Anglia. Au cedat în fața Germaniei, cu accelași scor, în semifinale, dar au bifat o altă performanță: s-au calificat la Jocurile Olimpice.
Generația de acum patru îi avea în teren pe foarte mulți componenți ai actualei echipe naționale de seniori: Ianis Hagi, Denis Man, George Pușcaș, Alex Cicâldău, Andrei Ivan sau portarul Ionuț Radu.
În vară, în schimb, marile speranțe se îndreaptă către talentatul Rareș Ilie, ajuns între timp la Maccabi Tel Aviv, Vladimir Screciu, de la Universitatea Craiova și colegii săi, Ștefan Baiaram și Jovan Markovic, Antonio Sefer de la Rapid, noul nume propus de Gică Hagi în fotbalul mare, Adrian Mazilu, plus o pleiadă de jucători care au învățat ABC-ul cu mingea la Ovidiu, unde încă joacă Farul Constanța: Alexi Pitu, Louis Munteanu ori Constantin Grameni.
Cele mai scumpe bilete: 50 de lei, la semifinală
Conform site-ului FRF, prețurile biletelor la toate meciurile din grupe și sferturi de finală sunt cuprinse între 25 și 35 lei, iar la semifinala de la București ajung la 50 lei.
Biletele pot fi achiziționate online și în pachete de stadion pentru cele trei meciuri din grupe jucate pe fiecare dintre cele 4 stadioane. Prin aceste pachete se poate face o reducere la 3 meciuri de până la 20%, în funcție de categoria biletelor, anunță Federația Română de Fotbal.
De asemenea, important de reținut: copiii sub 14 ani au acces gratuit în zona Family, urmând ca doar adulții însoțitori să fie taxați. Există chiar și o ofertă corporate, care merge până la 40% discount, pentru 40 de bilete achiziționate de companii.