COMUNISM
Educația anticomunistă, materie obligatorie în școlile din Florida. Ron DeSantis: ”Vom spune adevărul despre ororile comunismuluI”
Guvernatorul din Florida, Ron DeSantis, a aprobat proiectul legislativ prin care educația anticomunistă va deveni o materie predată elevilor din toate școlile publice din acest stat american, încă de la grădiniță.
Străinii, interesați de istoria comunismului din România
Turiștii străini par tot mai interesați de istoria comunismului din România. Deși e cunoscută teroarea în care au trăit românii sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, mulți străini spun că, din afara țării, lucrurile nu au părut atât de rele.
Benzile desenate, o pată de culoare în viața copiilor din comunism. Adrian Cioroianu: Revista Pif ne-a deschis ochii, ne-a învățat limba franceză
Copilăria înainte de 1989 era de cele mai multe ori la fel de lipsită de culoare ca viața adulților. Nu exista acces la cultura și arta occidentală, muzica de atunci nu era auzită la radio și nici serialele sau filmele nu erau difuzate la televizor.
Cărți interzise, în ”fondul secret” din biblioteci. În timpul regimului comunist, partidul hotăra ce lucrări puteau fi citite de public
În timpul regimului comunist din România, accesul la anumite cărți era strâns controlat de partid. Cunoscut sub denumirea de "fondul secret", acest sistem de cenzură impunea restricții asupra diverselor titluri, autorizând accesul doar unui cerc restrâns de cititori.
Libertate prin muzică, în timpul comunismului. Vocea lui Andrei Voiculescu aducea mesajele românilor la radio Europa Liberă
În timpul regimului comunist, speranțele tinerilor români de a trăi în libertate luau forma unor scrisori și cărți poștale adresate lui Andrei Voiculescu. Emisiunile muzicale pe care le-a realizat la Europa Liberă timp de 20 de ani au atras milioane de ascultători fideli.
Un român din doi suspină după comunism. Istoric: Își regretă, mai degrabă, tinerețea
Jumătate dintre români consideră că era mai bine pe vremea lui Nicolae Ceaușescu și tot jumătate dintre ei spun că regimul a fost bun pentru țară. O spun chiar și cei care n-au trăit în communism, potrivit unui sondaj INSCOP.
Jumătate dintre români consideră că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. O spun chiar și cei care n-au trăit în comunism
Aproape jumătate dintre români consideră că le era mai bine în comunism și că regimul a fost bun pentru țară. Asta ridică semne de întrebare cu privire la percepția față de societatea de azi, mai ales că mulți dintre cei chestionați nu erau născuți sau nu au apucat să trăiască atunci.
Probe privind moartea a peste 400 de copii într-un cămin spital, în perioada comunismului, la Parchet
Un denunţ privind tratamentele inumane şi degradante aplicate minorilor internaţi în Căminul Spital nr. 4 Plătăreşti, unde au murit 436 de copii, în intervalul februarie 1978 - iunie 1991, va fi depus la Parchetul General.
36 de ani de la prima revoltă anticomunistă. Pe 15 noiembrie 1987, mii de oameni au ieșit în stradă la Brașov
Se împlinesc 36 de ani de la Revolta Anticomunistă din 15 noiembrie 1987, când oamenii au ieșit pe străzile Brașovului să își ceară drepturile. Marius Boeriu a povestit într-un interviu pentru Euronews România, cum a trăit această filă din istoria României.
Istoria comunismului, predată la școală. Elev: ”România modernă este un rezultat al comunismului. M-a șocat faptul că oamenii l-au acceptat”
Istoria comunismului va deveni materie obligatorie la liceu din 2025, a anunțat ministrul Educației. În prezent, aceasta este un opțional, iar elevii, profesorii și experții spun că studierea comunismului în toate școlile din România este importantă.
Expoziție inedită de mașini din epoca socialistă. Mașina lui Nicolae Ceaușescu sau modele aparținând vechii securități, expuse la București
Au mai bine de 30 ani și sunt niște comori pe patru roți. Mașinile din perioada comunistă sunt prezentate publicului larg. Colecționarii le-au aliniat pe toate în fața Operei Naționale din București. Printre exponate s-a regăsit și una dintre mașinile prezidențiale ale cuplului Ceaușescu.
O pensionară din Bulgaria dă în judecată postul național de radio. Jurnalistul, discurs laudativ despre ororile comunismului
În Bulgaria, o femeie în vârstă de 102 ani a dat în judecată un prezentator de la postul național de radio. Motivul îl reprezintă o postare a acestuia pe o rețea de socializare, în care își arată susținerea pentru așa-numitul Tribunal al Poporului, instituție de represiune din perioada comunistă.
Cazul copiilor racolați de Securitate, anchetat de Parchetul General. ”Au fost mii de copii, unii dintre ei candidează”
Parchetul General investighează cazul a cel puțin 12.000 de copii, astăzi adulți, racolați de Securitate în vremea comunismului. Scopul anchetei este, însă, să fie trași la răspundere cei care i-au racolat pe copii.
Amintiri din Experimentul Pitești. Fost deținut: „Teroare, înfometare și frig. Dimineața mălai și la prânz 124 grame de pâine”
Fost deținut politic, Sergiu Rizescu își amintește anii teribili petrecuți la Pitești, unde deținuții dormeau pe saltele de paie și nu aveau voie nici să se apropie de geam.
Ororile din orfelinatele comuniste: Portretele supraviețuitorilor sunt expuse la metroul din Piața Unirii
15.000 de copii și-au pierdut viața în orfelinatele comuniste. Organizațiile pentru drepturile omului consideră că cei mici erau, mai degrabă, exterminați în acea perioadă. Supraviețuitorii, acum adulți, luptă în continuare ca lucruri asemănătoare să nu se mai întâmple.
Ziua lui Ceaușescu, la Cimitirul Ghencea. Zeci de români îl regretă, încă, pe fostul dictator
S-au împlinit 105 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, președinte al României timp de 25 de ani, în timpul dictaturii comuniste. An de an, pe 26 ianuarie, nostalgicii comunismului se strâng la mormântul soților Ceaușescu de la cimitirul Ghencea pentru a-l comemora pe dictator.
Moș Crăciun vs. Moș Gerilă. Cum au transformat comuniștii sărbătorile de iarnă
Moș Crăciun, așa cum îl știm astăzi în România, a avut și vremuri mai grele. În Comunism, timp de peste 40 de ani, românii îl așteptau pe Moș Gerilă, o copie mai puțin fericită, de inspirație sovietică, a bătrânelului simpatic care împarte daruri.
Dosarul Revoluției, la 33 de ani distanță. Evenimentele din decembrie 1989 au fost cercetate în peste 4.500 de dosare penale
La 33 de ani de la Revoluție, societatea civilă încă așteaptă soluționarea Dosarului Revoluției, această cauză istorică de care se leagă începutul democrației în România.
Casa Colindelor, o capsulă a timpului. Șapte încăperi încearcă să recreeze atmosfera Crăciunului comunist
Vă puteți imagina contrabanda cu discuri de colinde tradiționale? S-a petrecut în perioada comunistă. Pentru ca acele timpuri sa nu fie uitate, la sediul Corului Madrigal a fost înființată, temporar, Casa Colindelor.