Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Parcul rulant al CFR Călători n-a mai primit vagoane noi din 2011

  • Locomotivele și vagoanele au tot adunat ani de cârpeli pe ici, pe colo, iar în unele garnituri călătorii sunt obligați să suporte condiții greu de imaginat.
  • Numai anul trecut s-au adunat peste nouă ani de întârzieri pe calea ferată.
  • Un tren nou s-a stricat de cum a ajuns în teste, iar o licitație pentru alte câteva zeci a fost blocată în instanță.

Citiți mai mult despre campania Euronews "România pierde trenul".

Lupta juridică a româncei Cristina Bălan cu Elon Musk

  • Ea spune că a fost dată afară de la Tesla după ce a reclamat o problemă de siguranță la Model S.
  • Au urmat ani crunți pentru aceasta și procese în care a fost acuzată de furt.
  • Cristina Bălan și-a spus povestea într-un interviu-eveniment acordat Euronews România.

Citiți mai mult despre mărturia româncei care se luptă în istanță cu Elon Musk.

Gerard Depardieu a fost arestat preventiv

  • Celebrul actorul francez este acuzat de viol și agresiune sexuală.
  • El este vizat de două plângeri făcute de două femei care îl acuză de viol, în 2014 și în 2021.
  • În 2020, Depardieu a mai fost acuzat de viol și agresiune sexuală asupra actriței Charlotte Arnould.

Citește mai mult despre acuzațiile asupra lui Gerard Depardieu.

Sorin Grindeanu anunță că la începutul lunii august am putea circula pe primii kilometri din Autostrada A7

  • Se va putea circula pe primii 14 kilometri de autostradă.
  • Pentru primele două loturi dintre Ploieşti şi Buzău, Ministerul Transporturilor a transmis constructorului termene precise pentru realizarea lucrărilor de infrastructură.
  • Sorin Grindeanu a atras atenţia încă o dată că întârzierile de pe lotul Pietroasele-Buzău nu se datorează Ministerului Transporturilor.

Citește mai mult despre primii kilometri din autostrada A7.

Presa olandeză: Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO

  • Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit vineri cu Mark Rutte.
  • Turcia era unul din cele patru state membre ale Alianţei care nu îşi anunţaseră încă sprijinul pentru Rutte ca succesor al lui Jens Stoltenberg.
  • Membri precum SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania au anunţat deja că îl susţin pe Rutte.

Citește mai mult despre decizia Turciei de a-l susține pe Rutte la șefia NATO.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE