MARIUS BUDĂI
1 min
EXCLUSIV. Poziția PSD, după demisiile lui Firea și Budăi: ”Așteptăm demisii urgente și din celelalte părți cum ar fi Turcan care a dat autorizații pentru azilele groazei”
Purtătorul de cuvânt al PSD spune că formațiunea politică din care face parte și-a asumat deciziile cu privire la cazul azilelor groazei, lucru pe care îl așteaptă și de la alte persoane care au fost implicate în acest dosar.
1 min
1 min
Ministrul Muncii, despre situația bătrânilor agresați în azile: În august nu erau aceste imagini. Nu o să am toleranță pentru nimic
Marius Budăi a menționat că, în urma acestor controale, au fost luate măsuri pentru remedierea deficiențelor, inclusiv în ceea ce privește reparațiile, igienizarea, completarea schemei de personal și îmbunătățirea condițiilor de hrană.
1 min
1 min
Ministrul Muncii: Sunt un prieten al sindicaliştilor şi cu siguranţă solicitările sunt legitime. Trebuie să găsim un echilibru
Marius Budăi a declarat la finalul discuției cu sindicaliștii din Educație că solicitările sindicaliştilor sunt legitime, dar trebuie să se găsească un echilibru.
1 min
1 min
Ministrul Muncii anunță ce se întâmplă cu salariile din administrație pe fondul grevei profesorilor. ”Suntem deschişi la dialog”
Salariile pentru funcţiile comune din administraţie se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
1 min
1 min
60 de mașini noi pentru casele de pensii, în plină criză. Marius Budăi: ”Achiziția a fost cuprinsă în bugetul trecut”
Mai multe case de pensii din România au făcut demersuri pentru a cumpăra nu mai puțin de 60 de autoturisme noi, în condițiile în care Guvernul anunță reduceri de cheltuieli.
1 min
1 min
Proiect european pentru românii din categoriile vulnerabile, care nu își găsesc locuri de muncă. Marius Budăi: ”Oferă asistență pentru formare și reconversia profesională”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță o nouă politică de coeziune pentru categoriile vulnerabile. Guvernantul PSD a adăugat că ”aderarea României la Uniunea Europeană şi încrederea în parcursul european aduc României plus valoare”.
1 min
1 min
Ministrul Muncii, despre vârsta de pensionare în România: ”Sub nicio formă nu susţinem o majorare a vârstei peste 65 de ani”
Marius Budăi se arată total împotriva majorării vârstei de pensionare peste 65 de ani. Ministrul Muncii spune că autorităţile din ţara noastră trebuie întâi să se ocupe de speranţa de viaţă sănătoasă a cetăţenilor.
1 min
1 min
UPDATE: Moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, respinsă în Camera Depuaților
Camera Deputaţilor a respins, marți, moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi. Au fost 86 de voturi ”pentru”, 177 de voturi ”contra” și două abțineti. Moțiunea a fost depusă de 56 de parlamentari de la USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei.
1 min
1 min
Moţiune simplă împotriva ministrului Muncii. „Marius Budăi trebuia să vină cu o lege care elimină pensiile speciale. România riscă să piardă banii din PNRR”
Deputaţii USR şi Forţa Dreptei au depus marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată "Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale".
1 min
1 min
Marius Budăi, după adoptarea bugetului pe 2023: „Veniturile pensionarilor vor crește diferențiat, cu până la 45%”
Marius Budăi a declarat, după adoptarea bugetului de stat pe 2023, că veniturile pensionarilor cresc diferențiat, cu până la 45%, datorită majorării cu 12,5% a punctului de pensie și acordării diferitelor tipuri de sprijin.
1 min
1 min
Protest în fața Guvernului pentru majorarea salariului minim. „Festinul politicienilor, firimiturile poporului”
Un protest sub forma unui act artistic are loc în fața guvernului. Membrii societății civile, reprezentați de Asociația Declic trag un semnal de alarmă pentru ca guvernanții să ia o decizie urgentă referitoare la majorarea salariului minim.
1 min
1 min
Program de măsuri sociale în iarna 2022-2023. Marius Budăi: „Am solicitat mărirea pensiilor cu cel puțin 10%, de la 1 ianuarie”
Marius Budăi dă asigurări românilor că PSD lucrează la un program de măsuri sociale pentru iarna care vine. Ministrul Muncii spune că pensiile ar trebui mărite cu cel puţin 10%, de la 1 ianuerie, iar salariul minim brut să aibă parte și el de o creștere.
1 min