Ploile și „lipsa de profesionalism a autorităților” au lăsat zeci de mii de locuitori din 12 localități ale județului Prahova fără apă potabilă, după cum spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Problemele vin de la Barajul Paltinu, acolo unde o lucrare programată a redus nivelul apei din lac, iar aluviunile produse în urma ploilor au făcut apa improprie consumului.
Apa îmbuteliată este cu rația
Criza apei se adâncește. 100.000 de oameni nu vor avea apă până luni, școlile rămân închise, iar unele spitale au sistat internările și sunt pregătite să transfere pacienții în caz de urgență.
La Câmpina, localnicii stau la cozi ca să primească apă. Pe semnătură. Apa îmbuteliată este cu rația. Câte o sticlă pentru fiecare membru al familiei.
Oamenii spun că nu le ajunge, nici pentru activități zilnice, de bază.
„Nu bem, mamă, o punem la toaletă, spălăm vasele”, spune o localnică.
La Câmpina, localnicii stau la cozi ca să primească apă
„Noi ne chinuim să aducem apă. Ei cum au făcut celula de criză? Cum au făcut celula asta de criză? La bloc e nenorocire la toaletă, că toată lumea e…
Au zis că au făcut celulă de criză, unde e? Ar trebui să umble non-stop să vadă că se golește, să anunțe că se golește acolo, acolo… N-are nimeni nicio treabă”, spun localnicii.
Diana Buzoianu susține că ar fi putut fi prevenită criza apei din Prahova: Autoritățile locale nu au luat la nivel local măsurile necesare
În exclusivitate pentru Euronews, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a declarat că autoritățile locale ar fi putut preveni criza de apă, dar nu au luat măsurile necesare.
„Aceste autorități nu au luat de la nivel local măsurile necesare, pentru că știți, hârtiile pot să acopere orice. Important este să ne uitam și la dacă știau aceste autorități și primul lucru de făcut era să anunțe că există posibilitatea de a avea sitată apa. Există mai multe documente în care se menționează că există riscul de turbiditate crescută. În urma niciunei discuții care a fost purtată, operatorul de apă, care este singurul care ar fi putut să vină să spună că în caz de turbiditate, pentru că noi avem aceste echipamente, aceste filtre, aceste procese, riscăm să nu mai putem să acoperim apa potabilă pentru oameni, ... nu s-au întâmplat toate aceste lucruri”, a declarat Diana Buzoianu pentru Euronews România.
„Este clar că sunt depășite complet autoritățile locale de această situație și eu am venit și public și am spus că nu cred că vor putea să gestioneze acest episod și este nevoie de o demisie a directorilor de la nivel local și de la operator și de la administrația bazinală”, a a adăugat ea.
Livrarea de apă potabilă reîncepe luni, 8 decembrie
Livrarea de apă potabilă în localitățile afectate din Prahova și Dâmbovita va reîncepe pe data de 8 decembrie. Diana Buzoianu dă vina pe Administrația Bazinală Buzău-Ialomița, cât și pe operatorul local de apă.
„Suntem la jumătatea procesului din prima etapă de tratare a apei din partea operatorului ESZ. Suntem în calendarul care a fost dat aseară. Au fost alocate din nou mai multe resurse de apă prin Consiliul Național pentru Situații de Urgență și suntem în legătură și cu Transelectrica, care s-au mobilizat exemplar și au reușit să țină situația în Sistemul Energetic Național stabilă. Calendarul estimat de toate autoritățile în toate comisiile tehnice care au avut loc până acum este că de luni (8 decembrie 2025 n.r.) vom relua livrarea. În acest calendar în care, repet, astăzi deja suntem la acest moment, a trecut de mai bine de jumătate de prima etapă de tratare a apei. Sunt procese fizice și chimice care trebuie să se întâmple. Nu pot să dau explicații tehnice. Mai mult decât atât, este și atribuția operatorului. De altfel, unele dintre problemele pe care le-am identificat și pe care le-am și menționat public. De la zi la zi, acești experți au dat alte cifre cu privire la termenul, timpii care sunt necesari pentru tratare. Sperăm că absolut toată lumea - Hidro Prahova ESZ au luat toate măsurile necesare ca aceste etape să fie cât mai rapid parcurse și să ne încadrăm în calendarul ultim pe care l-au dat dumnealor. Repet, inițial spuseseră 72 de ore, iar de trei zile zic același lucru și anume că se vor încadra în șase zile”, a menționat Diana Buzoianu, într-o intervenție la Digi 24, potrivit Agerpres.
Problemele identificate de ministra Mediului, Diana Buzoianu
Târziu în noapte, în jurul ore 23, ministra Mediului, Diana Buzoianu, a explicat de ce s-a ajuns la această situație.
Postarea Dianei Buzoianu: „Stop ipocriziei politice. Oamenii au nevoie de soluții, nu de manipulări pentru salvat funcțiile unor oameni plasați politic pe la Apele Române.
Astăzi am fost în Prahova. Am convocat toate autoritățile implicate, alături de primari și prefecți. În urma acestor discuții a reieșit foarte clar că nu a existat o comunicare clară a autorităților responsabile din local din subordinea Ministerului Mediului cu privire la riscul de a rămâne peste 100.000 de oameni fără apă potabilă. Astăzi a fost centralizat de urgență necesarul de apă potabilă cu ajutorul prefecților, și a fost dată decizia CNSU pentru a începe deja să fie livrată apa în localitățile afectate. Cu privire la apa de la robinet, specialiștii au dat termen de 72 de la momentul în care apa scade sub un prag maximal de turbiditate pentru a putea începe să trateze apa. Pentru următoarele luni, ca să fie evitat un episod similar, autoritățile de la nivel local și de la nivel central trebuie să identifice împreună alternative de surse de apă și crescute rezervele locale de apă.
Am început prin a spune stop ipocriziei politice. În timp ce o parte din noi căutăm soluții și facem tot ce e posibil să fie asigurată apă oamenilor, alții sunt preocupați să iasă albi curați ca lacrima. Două dintre atacurile din această zi:
1. Ministerul Mediului a ,,pus presiune” să se dea apă nepotabilă drept apă menajeră oamenilor din localitățile afectate de lipsa apei. Marea presiune care a fost pusă au fost 3 întrebări adresate astăzi, de față cu 20 de persoane, de ce în alte zone din țară se poate da apă menajeră care nu e potabilă (ex. Praid sau Curtea de Argeș), iar în aceste localități din Prahova și Dâmbovița nu. Am întrebat același lucru și la Ministerul Sănătății. Am primit și câteva documente oficiale, dar și răspuns de față cu toată lumea, de la experții de la DSP că nu este posibil - am acceptat răspunsul. Sigur, e aproape induioșotor să vezi oameni numiți politici de ani de zile în companiile din subordinea Apele Române (ESZ), care nu au făcut ani de zile investițiile necesare în infrastructură, au primit bani în ultimii ani pentru proiecte SF în loc să ceară pentru schimbarea unor țevi și nu au comunicat niciun risc cu privire la sistarea apei în acest caz. Aceiași oameni politici numiți pe posturi călduțe care amenințau ieri că trimit sindicatele peste Ministerul Mediului dacă ,,mă ating de ei”. Nu mă sperie amenințările unor înșurubați politic. Stop ipocriziei politice și manipulării publice!
2. Ministerul Mediului ,,a fost neglijent” și nu a rezolvat o problemă a unei conducte care era cunoscută de ,,luni de zile”. Am citit cu surprindere postarea domnului Președinte de Consiliu Județean din Dâmbovița. Conducta la care se face referire este o conductă cu probleme de ani de zile. De-a lungul timpului ESZ au încercat să facă reparații de mai multe ori - ba înțeleg că ar fi primit și bani pentru asta de-a lungul anilor. Dar, sigur, e mai ușor să dai vina pe minister, decât pe pilele politice numite în locuri călduțe prin local. Am încercat să clarific informațiile cu Președintele Consiliului județean, dar am ajuns să închidem discuția cu el strigând că se simte amenințat după ce i-am spus că trebuie schimbată relația instituțională, făcând referire evidentă la trecerea de la atacuri politice fără nicio bază, la analize obiective.
Eu în următoarele zile voi căuta soluții. Și nu voi ascunde gunoiul sub preș. Pentru că oamenii trebuie să aibă acces la apă și trebuie să cunoască și adevărul. Asta va supăra -pentru că în funcțiile de conducere din local de la Apele Române au fost plasați, de-a lungul timpului, oameni care au sprijin din toate zonele politice- cu mulți bani de dat în toate direcțiile să își facă narativele auzite. Dar voi spune lucrurilor pe nume căci a lăsa fără apă potabilă 100.000 de oameni e complet iresponsabil și da, trebuie să existe consecințe ferme."
Guvernul trimite apă din rezerva națională
Guvernul a anunțat că a trimis deja apă îmbuteliată către locaitățile afectate din județele Prahova și Dâmbovița, începând cu pora 22:00. Această acțiune de sprijin vine ca urmare a Hotărârii CNSU nr. 32 adoptată pe 30 noiembrie 2025, prin care au fost aprobate măsuri urgente destinate populației afectate de întreruperea alimentării cu apă.
Comunicatul Guvernului: „Premierul Ilie Bolojan: În această seară, peste 50.000 de litri de apă potabilă îmbuteliată, în flacoane de 2 litri, din rezerva de stat, vor ajunge în zonele afectate de întreruperea alimentării cu apă potabilă din județele Prahova și Dâmbovița.
Am aprobat și semnat hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență în vederea distribuirii apei.
Mâine, în prima parte a zilei, vor ajunge încă 150.000 de litri.
Distribuirea acestora va fi coordonată de prefecții județelor, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele pentru situații de urgență.
Vom suplimenta cantitățile în zilele următoare, până la restabilirea alimentării cu apă.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea locuitorilor afectați.
Este nevoie să tragem învățămintele necesare, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.
După reluarea cât mai urgentă a alimentării cu apă, cei care au generat această criză în aval de acumularea Paltinu trebuie să răspundă pentru neajunsurile create."
ISU Prahova anunță că a început distribuția apei în unele localități
„În cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care a avut loc astăzi, 30.11.2025, a fost dezbătută problema sistării furnizării apei și s-a hotărât ca ISU Prahova să asigure transportul apei menajere - interzisă consumului în localitățile afectate, utilizând cele 4 autocisterne de 9000 l din dotarea inspectoratului.
Locațiile în care va fi distribuită apa menajeră sunt stabilite de comun acord cu autoritățile locale, conform necesităților cunoscute de către acestea. Totodată, autoritățile locale asigură recipiente pentru stocarea apei și distribuirea acesteia către populație (așa cum am precizat, apa nu este destinată consumului).
Primele două autocisterne au început misiunea de distribuire a apei menajere în municipiul Câmpina și în orașul Băicoi.
Pentru moment, distribuirea apei menajere se va efectua în 5 localități: Câmpina și Telega (autocisterna de la Detașamentul Câmpina), Băicoi și Bănești (autocisterna de la Detașamentul 2 Ploiești) și Brebu (autocisterna de la Detașamentul Sinaia). Celelalte localități afectate nu au nevoie de apă menajeră în acest moment, urmând să solicite sprijin atunci când va apărea această necesitate. Se va păstra constant legătura cu autoritățile locale."
UPDATE. Apele Române afirmă că barajul Paltinu are un volum de „două-trei ori mai mare”
Între timp, Apele Române a evaluat situația și a trimis un nou comunicat: „Reactualizare date: În acest moment, în acumularea Paltinu, nivelul apei a crescut de la cota 609 la cota 621, adică aproximativ 12 metri, acumulandu-se un volum de peste 10 mil mc de apa (de 2-3 ori mai mult decât volumul care se acumula in cazul Q multianuale lunare). La această oră, evacuarea debitelor în aval se poate realiza doar prin centrala hidroelectrică, cu valori de maximum 2–3 mc/s. Totuși, din cauza turbidității ridicate, centralele au fost oprite pentru câteva ore, pe fondul riscului de supraîncălzire. În aceste condiții, valorile ridicate ale turbidității nu permit tratarea corespunzătoare a apei, pentru potabilizarea apei.
Reluăm recomandarea către DSP Prahova și alte autorități din județ de a furniza apă în scop menajer pentru localitățile afectate având în vedere situația critică prezentă. Solicităm declararea stării de urgență în vederea implementării de măsuri urgente care să vină în sprijinul comunităților afectate.
Având în vedere situația meteo, creșterea turbidității și volumul mic de apă din lac, se estimează, pe baza datelor de la acest moment, că reluarea furnizării apei potabile va fi posibilă după minimum 72 de ore de la încetarea precipitațiilor, cu condiția scăderii turbidității la nivelurile ce permit tratarea apei în Stația de Tratare Voila.
La ședința CJSU Prahova — la care au participat Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, și directorul general al ANAR, Florin Ghiță — s-a decis suplimentarea rezervoarelor de distribuție a apei potabile pentru populația din localitățile afectate.”
UPDATE. Ministra Mediului a anunțat ce s-a discutat în ședința de urgență
În cursul zilei de duminică a avut loc și o ședință a autorităților centrale și locale, în urma căreia Ministerul Mediului a anunțat că va analiza nevoile primăriilor și va demara procesul de tratare a apei tulburi.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu: „Am finalizat ședința de urgență din Prahova și Dâmbovița pe care am convocat-o astăzi, de la ora 12:00.
Mulțumesc domnilor prefecți Daniel Nicodim și Marian Tănase, primarilor din localitățile afectate și reprezentanților autorităților cu atribuții pentru mobilizarea din aceste zile.
Concluziile principale ale acestei ședințe sunt următoarele:
1. Pe termen scurt, se vor centraliza toate nevoile primăriilor și se va organiza o ședință a CNSU pentru sprijinirea de la nivel de Guvern a localităților afectate de sistarea alimentării cu apă.
2. Se măsoară la fiecare oră nivelul de turbiditate a apei și, imediat ce parametrii vor permite intervenția, se va porni procesul de tratare a apei de către operatorul de apă, proces care va dura 72 de ore. Hidroelectrica va ajuta la asigurarea debitului de apă care urmează să fie tratată.
3. Începând de marți vor fi realizate lucrări de către operatorul de apă ESZ pentru suplimentarea rezervelor de apă prin bazinul de apă curată local.
4. Pe termen mediu, lucrările care trebuie să fie realizate la Paltinu necesită coborârea nivelului apei sub un prag care va putea fi atins, cel mai probabil, în următoarele 6 luni. Experții din şedința de astăzi au menționat expres că aceste lucrări sunt critice pentru a asigura siguranța barajului și a populației în context de viituri și pentru alimentarea cu apă. În această perioadă este posibil să mai intervină situații similare precum cea din aceste zile, motiv pentru care este necesar ca toate autoritățile să aibă planuri realizate pentru suplimentarea rezervelor de apă. Autoritățile din subordinea Ministerului Mediului vor lucra alături de autoritățile de la nivel local în acest sens.
În ceea ce privește analiza situației actuale, corpul de control al Ministerului Mediului a cerut deja informații și vom avea, zilele următoare, primele concluzii."
Ministrul Diana Buzoianu: „De neacceptat / O lipsă totală de comunicare între autorități”
Oamenii sunt revoltați pentru că, de două zile, nu au nici apă potabilă, nici apă menajeră. Fără să fi fost anunțați în prealabil. Primărița din Câmpina cere instituirea stării de urgență.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, este cea care acuză lipsa de profesionalism a autorităților și trimite Corpul de Control. S-a cerut chiar declararea stării de urgență în județ, mai ales că situația s-ar putea prelungi și în zilele următoare. Între timp, autoritățile intervin de urgență la Barajul Paltinu pentru remedierea problemelor de turbiditate și reluarea alimentării cu apă potabilă, asigurând surse alternative pentru populația afectată. Tehnic, alimentarea cu apă se poate relua în 72 de ore. Atât este necesar ca să o filtreze și să o trateze.
Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române: „Specialiștii Apelor Române și Hidroelectrica au intervenit de urgență pentru schimbarea filtrelor de la Barajul Paltinu, o operațiune esențială pentru reluarea evacuării controlate a apei. În urma acestei intervenții, a fost posibilă repornirea uzinării cu un debit de circa 2m³/s. Echipele tehnice monitorizează permanent nivelurile foarte ridicate ale turbidității, pentru a identifica momentul în care apa brută poate fi tratată în parametrii corespunzători."
Între timp, localnicii se descurcă cum pot, așteptând măcar apa menajeră.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: „De câteva zile, într-adevăr, debitul apei era mult mai mic pentru că era necesară intervenția aceasta... Lucrările nici măcar n-au început, trebuiau să înceapă odată ce se ajungea la un anumit nivel al apei, în Paltinu. De aproximativ 35 de ore, într-adevăr, anumite comune și orașe din zona respectivă nu mai au apă.
Deci, nu e vorba de trei zile, e vorba de aproximativ 30 de ore. Situația este absolut de neacceptat pentru că, în mod evident, într-un anotimp ploios, trebuie să te aștepți că va ploua. Lucrările acestea, se știe, nu se pot face pe timp ploios. Specialiștii știau, au ales să facă lucrările în continuare - bun - dar au zis tuturor autorităților că va fi întotdeauna apă potabilă, că nu va fi afectată apa potabilă. O lipsă totală de comunicare între autorități a dus la faptul că anumiți operatori au sistat accesul la apă pentru oameni, fără să anunțe autoritățile - Hidroelectrica, Apele Române. De asemenea, lipsa de comunicare totală din partea instituțiilor de la Hidroelectrica și de la Apele Române a dus mai departe la faptul că acum suntem în punctul în care căutăm niște soluții în loc să căutăm niște măsuri de prevenție pentru scenariul absolut plauzibil că toamna va ploua și în mod evident trebuie să ne pregătim pentru această situație”.
Ministrul Mediului a mai precizat, la Euronews, că este în căutarea unor măsuri, astfel încât oamenii din Prahova să aibă cât mai puțin de suferit la acest moment.
„Suntem în discuții cu prefecturile care deja au dus în orașele respective cuburi de apă pentru populație, suntem în discuții și cu DSP care, în situația de la Curtea de Argeș și în situația de la Praid, au dat drumul apei menajere, chiar dacă nu era apă potabilă. Înțelegem că acum se face un raport de sănătate publică de la DSP și vrem să știm dacă în această situație se poate da drumul la apa menajeră măcar, așa cum s-a făcut și în alte situații, dar pentru asta trebuie să așteptăm raportul de sănătate publică de la DSP, care sperăm să vină de urgență, ca să știm dacă putem să avem măcar apă menajeră în acele zone”, a explicat Diana Buzoianu, care va merge duminică în teren.
Pentru sancțiuni, așteaptă rezultatele Corpului de Control.
„Vom lua măsurile necesare, conform rezultatelor Corpului de Control. Pentru zilele următoare, important este să ne mobilizăm, să găsim soluții unei probleme care, repet, a fost creată din punctul meu de vedere din lipsă totală de profesionalism”, a mai adăugat ministrul.
Primarul orașului Câmpina: E necesară instituirea stării de urgență
„Este o situație fără precedent. Municipiul Câmpina nu are apă de două zile. O situație de criză care, din punctul meu de vedere, necesită instituirea stării de urgență. Este o situație care pune în pericol sănătatea populației, este sistată apa în municipiul Câmpina și în alte 12 localități încă de vineri după amiază, fără să fim anunțați în prealabil, astfel încât și noi, la rândul nostru, să putem anunța populația.
Numai Câmpina are un consum mediu zilnic de apă de aproximativ 5 metri cubi, iar în contextul actual este clar că acest consum nu poate fi asigurat în mod constant. (...) Nu putem face față singuri, nu putem face față pe plan local. Nu avem cum să acoperim necesarul consumului pentru populație.
Apropo de școli, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență ce a avut loc sâmbătă după amiază, am solicitat să fie suspendată reluarea cursurilor de marți, 2 decembrie, cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluția situației. E aprobată în Comitetul Local pentru Situații de Urgență și am transmis-o Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, așteptăm un răspuns”, a precizat Irina Nistor, primarul orașului Câmpina, în direct la Euronews.
