Vineri, de la ora 16.00, va începe cel mai impresionant festival al florilor din România, desfășurat în Parcul Drumul Taberei și pe o parte din bulevardul din apropiere.
Timp de trei zile, locația se va transforma într-o oază a naturii și a frumuseții, oferind vizitatorilor o experiență captivantă și plină de bucurie. Pe lângă aranjamentele florale spectaculoase și grădinile tematice, evenimentul va fi animat de numeroase momente artistice și surprize: concerte, artiști stradali, ateliere pentru copii și spectacole de muzică, dans și teatru.
West Side Flower Fest, organizat de Primăria Sectorului 6, se află la cea de-a doua ediție și se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente ale primăverii. Programul pentru vineri este între orele 16.00 și 21.00, iar pentru sâmbătă și duminică între orele 10.00 și 21.00. Se estimează că aproximativ 100.000 de persoane vor participa la festival.
În contextul evenimentului, bulevardul Drumul Taberei va deveni zonă pietonală pe o distanță de aproximativ 250 de metri, începând de la intersecția cu Strada Brașov și până la cea cu Aleea Poiana Muntelui. Traficul auto va fi restricționat începând de azi, joi, aproape de miezul nopții, până luni dimineața, ora 5.00.
Cum puteți ajunge la festivalul Flower Fest
Vizitatorii sunt rugați să vină cu transportul public. Există stație de Metrou chiar la Parcul Drumul Taberei, iar la suprafață, sunt liniile de autobuz 138, 168, 105, 221, 222, 232, 368, N116, liniile de troleibuz 69, 93 și tramvaiul 41. Pietonii pot avea surpriza să prindă chiar tramvaiul Flower Fest, colantat cu afișul festivalului. Autobuzele 105,168 și N116 vor circula pe trasee modificate de la intersecția Drumul Taberei / Str. Brașov, în ambele sensuri, pe: Str. Brașov, Bd. Timișoara, Str. Romancierilor și Drumul Taberei, urmând apoi traseele de bază.
Rute alternative pentru șoferi
Riveranii sau șoferii care tranzitează zona au următoarele rute alternative:
- pentru accesul în Strada Crinul de Pădure, se intră din Strada Braşov (sensul de mers către Piaţa Drumul Taberei);
- pentru accesul în intersecția de la Piaţa Drumul Taberei (str. Braşov), întoarceți la Aleea Poiana Muntelului – Str. Romancierilor – Bd. Timişoara – Str. Braşov;
- pentru accesul către bulevardul 1 Mai, se tranzitează Str. Târgu Neamţ – Str. Topolovăţ – Bd. Drumul Taberei – Str. Braşov.
Programul West Side Flower Fest
În fiecare zi sunt concerte la scena din parc, momente artistice pe bulevard, zeci de ateliere pentru copii, organizate de DGASPC Sector 6, Proiectare 6 și de partenerii evenimentului. Animatori și mascote animă aleile parcului și organizează pentru cei mici jocuri și picturi pe față. Iar duminică, de la ora 17.00, peste 150 de bunici de la Clubul Seniorilor Sector 6 vor dansa în sincron, pe muzică, în cadrul unui flash mob pe bulevard. Iată mai jos programul complet!
Vineri, 31 mai
16:00 DESCHIDERE
SCENA DIN PARC
- 19:30 – 20:30 concert trupa Blue Noise
PARC / ALEI
- 16:00 – 21:00 Animatori, pictură pe față și baloane
STRADAL
- 18:00 – 18:30 Saxofonist Florin Dinu
- 19:00 – 19:30 dansuri clasice - Trupa Dans Factory
ATELIERE
- 16:30 – 18:00, la căsuța DGASPC, decorațiuni cu tematică florală „Flori și fluturi”
- 16:30 – 18:00, la mesele de șah – copii (pavilionul de lângă locul de joacă), „Grădina reciclată” (organizat de SocialXchange)
- 16:30 – 18:00, la mesele de șah – adulți (pavilionul din spatele serelor exotice), ateliere de realizat tablouri cu licheni și de grădinărit
- Pe bulevard, în cortul Centrului Comercial Drumul Taberelor, se fac ateliere de confecționat coronițe pe toată perioada festivalului.
Sâmbătă, 1 iunie
SCENA DIN PARC
- 11:00 – 12:00 Program de dans - Conacul Golescu-Grant
- 12:00 – 13:00 Program artistic de Balet și Street Dance, Păpuși și Marionete - Conacul Golescu-Grant
- 16:30 – 17:30 Conferința „Water Management and Landscape” – panel 1
- 17:30 – 18:30 Prezentare de coafuri florale
- 18:30 – 19:30 Conferința – panel 2
- 19:30 – 20:00 Corul Nostalgia
- 20:00 – 21:00 Loris Lombardo, multipercuționist
PARC / ALEI
- 10:00 – 19:30 pictură și baloane cu animatori
- 10:00 – 12:00 jocuri cu animatori
- 15:30 – 16:20 - Teatrul de papuși „Zburdalici ", spectacol gen Muppets „Hai să fim ecologiști!"
- 17:30 – 19:30 jocuri cu animatori
STRADAL
- 10:00 – 11:00 cântece, dansuri și paradă de costume - Centrele de Zi „Sfântul Andrei" și „Sfinții Împărați Constantin și Elena" (copii cu vârstele între 3-7 ani)
- 10:00 – 11:00 moment de pantomimă și dans - Internatul de Tip Social pentru Copiii cu Dizabilităţi „Domnița Bălașa" (copii hipoacuzici cu vârstele între 7-14 ani)
- 12:00 – 14:00 Roly Poly
- 14:00 - 15:30 Picioroange
- 15:30 – 16:30 Program artistic: chitară, canto și actorie - Conacul Golescu-Grant
- 16:00 – 17:00 Roly Poly
- 16:00 - 17:30 Picioroange
- 17:00 – 18:00 Roly Poly
- 18:00 – 18:30 Picioroange
- 16:30 – 17:00 Saxofonist Florin Dinu
- 17:00 – 17:40 Teatrul Marili
- 19:00 – 19:30 Dansuri latino – Trupa Dance Factory
- 19:00 – 19:30 Picioroange
ATELIERE
- 10:00 – 13:00, la căsuța DGASPC, „Aranjamente cu dichis”
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah - copii, atelier de confecționat bujori și maci din hârtie creponată
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah - adulți, atelier de realizat tablouri cu licheni
- 10:00 – 18:00, în parc, în apropierea locului de joacă pentru copii, atelier despre schimbările climatice și compost (Proiectare 6)
- De la 11:00, 13:30 și 16:00, pe bulevard, facem „aranjamente dulci”, cu Atelierele ILBAH
- 14:00 – 18:00, la mesele de șah - adulți, atelier de grădinărit
- 15:00 – 18:00, la căsuța DGASPC, atelier de aranjamente cu flori și fructe
- 15:00 – 18:00, la mesele de șah, atelier de reciclare (SocialXchange)
Duminică, 2 iunie
SCENA DIN PARC
- 16:00 – 16:20 Moment chitară clasică – Ayan Zamfir și Mircea–Constantin Oaneș de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”
- 16:30 – 17:30 Rezultatul concursului de grădini tematice și premierea studenților
- 18:00 – 18:45 concert Marian Vasilescu
- 19:00 – 19:30 Corul Seniorilor
- 19:40 – 21:00 concert Alexandra Ușurelu
PARC / ALEI
- 10:00 – 19:00 pictură și baloane cu animatori
- 11:00 – 13:00 jocuri cu animatori
- 16:00 – 18:00 jocuri cu animatori
STRADAL
- 10:00 - 11:00 Concurs de desene pe asfalt pentru copii
- 12:00 – 14:00 Roly Poly
- 14:00 - 15:30 Picioroange
- 16:00 – 17:00 Roly Poly
- 16:00 – 16:30 Picioroange
- 17:00 - 17:05 - Flashmob „MIȘCARE PENTRU SĂNĂTATE”, cu seniori și copii
- 17:05 – 17:30 percuție – PEEJAY Vincent
- 17:00 – 17:30 Picioroange
- 17:00 – 18:00 Roly Poly
- 18:00 – 18:30 Picioroange
- 19:00 – 19:30 percuție – PEEJAY Vincent
- 19:00 - 20:30 Picioroange
ATELIERE
- 10:00 – 13:00, la căsuța DGASPC, atelier de confecționat bujori și maci din hârtie creponată
- 10:00 – 12:00, în zona locului de joacă pentru copii, atelier de arboricultură
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah, Clubul Seniorilor realizează tablouri florale
- 10:00 – 13:00, la mesele de șah - adulți, atelier de realizat tablouri cu licheni
- De la 11:00, 13:30 și 16:00, pe bulevard, atelier „Pahare înflorite” (ILBAH)
- 14:00 – 18:00, la mesele de șah - adulți, atelier de grădinărit
- 15:00 – 18:00, la căsuța DGASPC, buchețele și coronițe înflorate
- 15:00 – 18:00, la mesele de șah, „Grădina reciclată”.