Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Volodimir Zelenski: „Eliberarea orașului Herson este începutul sfârșitului războiului”

Volodimir Zelenski a declarat în timpul vizitei sale în Herson că eliberarea acestui oraș marchează „începutul sfârșitului războiului”.

Președintele ucrainean spune că armata sa care avansează spre teritoriile ocupate are un „drum lung și dificil” de parcurs până ce va reuși să le recupereze, potrivit Washington Post.

Șeful statului ucrainean a cântat imnul național, a glumit, dar a simțit nevoia să îndemne și la sobrietate și precauție.

„Suntem pregătiți pentru pace, dar una pentru întreaga țară. Este vorba despre teritoriul care aparține țării noastre. Din acest motiv luptăm împotriva agresiunii rusești. Pas cu pas avansăm spre teritoriile ocupate ale țării noastre. Desigur, este dificil. Este un drum lung și dificil”, a spus Volodimir Zelenski.

El a estimat că numărul crimelor de război este probabil și aici de ordinul „sutelor”.

„Cred că au fugit pentru că armata noastră i-a amenințat și erau în mare pericol. S-au dat lupte intense. Și iată rezultatul: suntem azi în Herson”, a spus Zelenski.

Pe de altă parte, reacția purtătorului de cuvânt al Kremlinului, când a fost întrebat de sosirea lui Zelenski la Herson, a fost că nu comentează situația: „Știți că este teritoriul Federației Ruse.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE