Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vlad Pascu, primele declarații după accidentul din 2 Mai. Din arest, tânărul spune că are remușcări

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în care doi tineri și-au pierdut viața, a făcut primele declarații publice de la momentul tragediei. Tânărul spune că ar da orice ca să poată da timpul înapoi și să își construiască o altă viață. În schimb, părinții celor două victime susțin că totul ar fi doar o strategie de imagine, menită să convingă instanța de judecată să îi aplice lui Pascu o pedeapsă mai blândă.

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai: ”Aș da orice ca să pot să dau timpul înapoi, să pot să fac lucrurile cu totul diferit.

Aș porni pe o altă cale cu totul și mi-aș face o altă viață. Nu în sensul în care ce-am făcut până acum. Pentru că știu că am făcut greșit și am pierdut niște timp. S-a întâmplat și tragedia asta cu acei doi oameni care nu au cum să se mai întoarcă în momentul de față.

Sunt distrus, ce pot să zic. Și psihic și am o grămadă de remușcări...”

Sunt primele declarații publice făcute de Vlad Pascu, tânărul acuzat că s-a urcat drogat la volan și a cauzat accidentul din apropierea stațiunii 2 Mai. L-a sunat chiar tatăl său, pentru ca declarația să îi fie înregistrată. Vlad Pascu a declarat și că presa i-a distorsionat imaginea publică.

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai: ”Mi se pare o imagine care s-a creat pe baza unor informații. Eu știu cine sunt eu și știu că tot ce se televizează și așa nu e... Îmi arată decât partea neagră a mea, nu arată nimic și din lucrurile pe care le-am făcut bune în viața asta.

Îmi asum fapta respectivă și încerc să îndrept mai departe și sper să pot să aduc plus valoare la un moment dat și să reușesc măcar 10% să fac înapoi ce am stricat”.

Reacția părinților celor doi tineri uciși în accidentul din 2 Mai. ”Este făcut tot să își bată joc de noi”

Sebastian Olariu și Roberta Dragomir sunt cei doi tineri care și-au pierdut viața pe loc în accident. Declarațiile făcute de Vlad Pascu au stârnit indignarea părinților victimelor.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian: ”Este făcut tot să își bată joc de noi. L-a sunat pe fiul, pe Vlad Pascu, în pușcărie.

Cuvintele lor chiar nu cântăresc nimic. Am auzit că îi pare rău și că are remușcări, dar eu nu cred că are nicio remușcare. El vrea cu acest interviu, vrea să arate că Vlad Pascu nu a fost drogat, când el nu se putea ține pe picioare, când el a spus că a lovit o pasăre.

Băiatul meu a fost... Știți cum a murit. Roberta la fel. Vor să îl scoată nevinovat”.

Părinții victimelor îndeamnă la proteste în Piața Victoriei: ”Sper să iasă cât mai mulți oameni”

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei: ”Așa a fost învățat de către avocații dumnealui. Acesta e un exercițiu de a influența din nou magistratura. E un exercițiu de imagine.

E un exercițiu din partea avocaților familiei Pascu de a îl scoate de acolo de unde este încarcerat”

Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian: ”Noi sâmbătă vom face un protest în Piața Victoriei. Sper să iasă cât mai mulți oameni și să ne audă, să iasă cât mai mulți oameni, poate că ne vom face singuri dreptate, că justiția în țara noastră este coruptă”

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei: ”Singura condiție este, dacă, cine vrea să se alăture, e obligatoriu cu tricou alb, cămașă albă, este un miting pașnic”

Recent, instanțele de judecată au respins atât cererea privind strămutarea procesului în dosarul deschis după accident cât și pe cea pentru schimbarea încadrării penale din ucidere din culpă în omor, o infracțiune care i-ar fi putut aduce lui Vlad Pascu o pedeapsă mult mai lungă. În schimb, magistrații au decis judecarea folosind procedura simplificată, fapt ce îi va reduce pedeapsa cu o treime, întrucât și-a recunoscut vina.

Tânărul este acuzat și de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și fugă de la locul accidentului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE