Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Viktor Orban: Ungaria trebuie să schimbe Uniunea Europeană, nu să o părăsească

Ungaria trebuie să spună nu actualului model european construit la Bruxelles, a declarat premierul ungar sâmbătă la un congres al partidului său Fidesz, adăugând că Uniunea Europeană trebuie mai degrabă schimbată, decât părăsită, relatează Reuters.

Orban a reiterat opoziţia guvernului său faţă de începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina.

"Corectarea promisiunii greşite (a Bruxelles-ului) de a începe negocierile (cu Ucraina pentru aderarea la UE) va fi de asemenea sarcina noastră, întrucât Ucraina este la ani lumină de UE acum", a spus Orban, adăugând că va lupta împotriva tentativelor UE de a muta migranţi în Ungaria.

 Problema aderării Ucrainei

Ucraina, care a depus cererea de aderare la UE la câteva zile după invadarea sa de către Rusia în februarie 2022, tratează aderarea la blocul comunitar ca pe principala sa prioritate. Chestiunea declanşării negocierilor de aderare cu Ucraina se afla pe agenda UE la summitul UE de luna viitoare.

Decizia de a invita Ucraina să declanşeze negocierile de aderare la summitul UE este "în pericol", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul blocului comunitar vineri, menţionând că dezacordul Ungariei este unul dintre motive.

În contextul în care Ungaria tocmai şi-a revenit cu greu dintr-o criză a inflaţiei, Orban a început în această săptămână campania pentru alegerile europene din iunie anul viitor.

Guvernul său i-a îndemnat vineri pe cetăţenii săi să completeze un chestionar în care sunt întrebaţi, printre altele, dacă UE ar trebui să aloce mai multe fonduri pentru Ucraina sau să înceapă negocierile de aderare cu acest stat.

"Vom rezista ideilor nebuneşti ale birocraţilor de la Bruxelles, invaziei migranţilor, propagandei de gen şi vom rezista iluziilor privind războiul (din Ucraina) şi aderarea nepregătită la UE a Ucrainei", le-a spus Orban membrilor partidului său, care sunt la guvernare din 2010

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE