Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Uniunea Europeană interzice importul de produse provenite de pe terenuri defrişate

Parlamentul European şi statele membre au hotărât să interzică importul în Uniunea Europeană a produselor care contribuie la defrişări, relatează AFP.

Vorbim de cacao, cafea sau soia, însă și uleiul de palmier, lemnul, carnea de vită şi cauciucul sunt vizate, precum şi mai multe materiale asociate (piele, ciocolată, mobilier, hârtie, cărbune etc.).

Importarea acestora va fi interzisă dacă aceste produse provin de pe terenuri defrişate după decembrie 2020, a precizat Parlamentul într-un comunicat.

Uniunea Europeană vrea să fie lider mondial în lupta împotriva schimbărilor climatice. Propunerea va diminua pierderile de diversitate şi va reduce emisiile de CO2 cu cel puţin 31,9 milioane de tone pe an, potrivit estimărilor Comisiei. Aceasta ar urma să se traducă în economii anuale de cel puţin 3,2 miliarde de euro.

Comisia Europeană voia încă de anul trecut să elaboreze un act legislativ care să acopere soia, carnea de vită, uleiul de palmier, lemnul, cacaoa şi cafeaua, precum şi unele produse derivate cum sunt ciocolata, pielea şi mobila, potrivit unui document intern consultat de Bloomberg News. Planul Executivului comunitar va avea nevoie de susţinerea statelor membre şi a Parlamentului European pentru a intra în vigoare.

„Este vorba de responsabilitatea noastră în calitate de una dintre cele mai mari economii, care din păcate stimulează defrişările şi degradarea pădurilor în alte regiuni. Cu această propunere trimitem un mesaj foarte clar că suntem în fruntea eforturilor de a rezolva această problemă”, a declarat comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE