Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UE acordă Ucrainei ajutoare de nouă miliarde de euro până la finalul anului

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că liderii UE au convenit acordarea de noi ajutoare financiare pentru Ucraina. Este vorba despre nouă miliarde de euro finanțare din partea Uniunii Europene.

Acordul privind noua tranșă de asistență financiară este și un semnal de susținere pe care liderii europeni au vrut să-l dea în fața celor mai noi atrocități cu care se confruntă Ucraina.

„Dați-mi voie să mă concentrez finanțării Ucrainei. După cum știți, am convenit asupra acordării a 9 miliarde de euro ca asistență macrofinanciară pentru Ucraina, care va fi distribuită până la sfârșitul anului. În total, până acum Uniunea Europeană a sprijinit Ucraina cu 19 miliarde de euro de la începutul anului”, a declarat Ursula von der Leyen.

De altfel, președintele Comisiei Europene a anunțat că UE urmează să acorde asistență financiară de aproape 18 miliarde de euro în 2023 pentru a acoperi cheltuielile bugetare ale țării decimate de război.

"Este foarte important pentru Ucraina să aibă un flux de venituri previzibil și stabil", a menționat Ursula, la finalul unei reuniuni a liderilor UE, organizate la Bruxelles, potrivit Euronews.com.

La începutul lunii octombrie, președintele Volodimir Zelenski a precizat că Ucraina va avea nevoie de aproape 56 de miliarde de euro pentru a gestiona deficitul bugetar anul viitor și pentru a repara infrastructura distrusă din cauza conflictului armat.

Mai mult, Fondul Monetar Internațional a estimat că în 2023 Ucraina va avea nevoie un ajutor extern de aproape patru miliarde de euro în fiecare luni pentru a menține serviciile publice în funcțiune. Banii ar urma să fie alocați de UE, Statele Unite, Marea Britanie și de alte state occidentale, împreună cu instituțiile financiare internaționale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE