Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a comentat recent asupra contestației depuse la Curtea Constituțională, în legătură cu decizia Biroului Electoral Central (BEC) privind candidatura lui Călin Georgescu.
Într-un interviu acordat pentru Euronews, Toader a detaliat procesul de analiză al Curții Constituționale și posibilele scenarii care ar putea urma.
”Curtea Constituțională va analiza contestația, argumentele care vor fi aduse în conținutul acestuia se vor raporta la decizia BEC, dar pentru a pronunța o hotărâre examinează normele, exigențele, valorile constituționale, se raportează la jurisprudența proprie a Curții și la valorile europene. Curtea are două variante mari și late. Fie îi admite contestația, permițându-i lui Călin Georgescu să candideze mai departe, fie să respingă contestația menținând decizia BEC și în felul acesta Călin Georgescu nu va putea candida”, a explicat Toader.
El a subliniat că decizia BEC pare a fi una bine fundamentată, având în vedere că toate persoanele implicate în deliberare au fost probabil prezente și că discuțiile au fost intense.
”Decizia pare ca fiind a BEC-ului și se presupune că toți au fost prezenți, toți au participat. Probabil au fost discuții mai accentuate, cu argumente pro și contra, e normal ca la o deliberare să se întâmple astfel, eu iau în considerare și faptul că acolo sunt cinci judecători de carieră și nu orice judecători, ci cei de la Instanța Supremă care au un plus de experiență”, a adăugat fostul ministru.
Toader a mai precizat că BEC nu ar fi avut opțiunea de a devia de la precedentul stabilit de Curtea Constituțională.
”BEC-ul nu se putea abate de la preedentul creat de Curtea Constituțională. Eu știu că atunci când iei o hotărâre trebuie să arăți temeiul juridic, pe ce te bazezi ca și act normativ. Ce ne spune decizia? Că a luat în considerare prevederile Constituției, prevederile legii 370/2004 privind alegerea președintelui și jurisprudența CCR pentru că ne spune tot BEC-ul în decizie faptul că deciziile CCR fac parte din ordinea constituțională”, a încheiat Toader.