E oficial: trupa Oasis se reunește, după mai bine de 15 ani. Frații Noel și Liam Gallagher s-au certat în 2009, când au și avut ultimul concert împreună, la Paris, potrivit Euronews. După o perioadă de speculații, legendele rockului au confirmat că vor avea primele concerte în 2025, pentru prima dată din 2009.
Trupa Oasis s-a reunit după mai bine de 15 ani
Noel (57 de ani) și Liam Gallagher (51 de ani) au împărtășit vestea în mediul online: „Se întâmplă”.
“This is it, this is happening”
— Oasis (@oasis) August 27, 2024
Tickets on sale this Saturday 31st August (🇮🇪8AM IST / 🇬🇧9AM BST)
Dates:
Cardiff Principality Stadium - 4th/5th July
Manchester Heaton Park - 11th/12th/19th/20th July
London Wembley Stadium - 25th/26th July & 2nd/3rd August
Edinburgh Scottish Gas… pic.twitter.com/5hRQ3sJihb
Anterior, frații au publicat acelaşi clip de 11 secunde, în timpul nopţii de duminică spre luni, cu mesajul: „27/08/24. Ora 8 dimineaţa”. Liam Gallagher a fost cel care i-a dedicat lui Noel ”Half The World Away” de la Oasis, duminică seara, în timpul concertului său de la festivalul Reading, în vestul Londrei. Liam a interpretat mai multe hituri din ”Definitely Maybe”. La finalul concertului, mesajul publicat pe reţelele de socializare ”27/08/24. 8am” a fost difuzat pe marele ecran.
— Oasis (@oasis) August 25, 2024
Deși l-au numit „turneu mondial”, spectacolele confirmate până acum includ date doar în Marea Britanie și Irlanda. Formația ar urma să ajungă pe stadioane din Cardiff, Londra, Manchester, Edinburgh și Dublin, în iulie și august 2025. Biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, 31 august, potrivit Euronews. Spre finalul lui 2025 ar urma și concerte în afara Europei, potrivit unui comunicat de presă.
Grupul britanic Oasis, destrămat în 2009, „nu mai privește înapoi cu mânie”
După ani de conflicte, Liam, fondatorul și vocalistul Oasis, şi Noel, chitarist şi compozitor, s-au certat încă o dată în vara lui 2009, la Festivalul Parisian Rock en Seine. Cei doi s-au luat la bătaie înainte de concert. Altercația a dus însă la destrămarea grupului fondat în 1991 la Manchester, odată cu plecarea lui Noel Gallagher din trupă.
De atunci, fraţii au mai schimbat replici pe reţelele de socializare sau prin presă, înainte de o relativă acalmie în ultima vreme, astfel că fanii au tot sperat la o împăcare.
Într-un interviu de săptămâna trecută, Noel l-a complimentat pe Liam și i-a lăudat „tonul vocii şi atitudinea”.
După succesul uluitor al lui ”Definitely Maybe”, Oasis a atins apogeul popularităţii cu ”(What's the Story) Morning Glory?” lansat în 1995, care include hiturile sale precum ”Wonderwall” şi ”Don't Look Back in Anger”.