Rețeaua de socializare TikTok a anunțat duminică după-amiază că lucrează la restabilirea accesului la aplicația sa în SUA, după ce o oprise odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează AFP.
Trump a spus că TikTok revine online: „De astăzi, TikTok s-a întors. Sincer, nu avem de ales, trebuie să o salvăm”. Anterior, el a promis că va emite un ordin executiv, după învestirea sa, pentru a întârzia aplicarea legii cesionării sau interzicerii TikTok.
La discursul său de la MAGA rally, el a spus: „Am auzit că TikTok valorează un miliard”.
Donald Trump vrea 50% din TikTok
Donald Trump ar dori ca rețeaua de socializare să fie preluată de SUA în proporție de 50% și a subliniat acest aspect pe rețeaua sa de socializare: „Făcând acest lucru, salvăm TikTok, îl păstrăm pe mâini bune și îi permitem să reziste. Fără aprobarea SUA, nu există Tik Tok. Cu aprobarea noastră, valorează sute de miliarde de dolari”, a scris Trump pe rețelele de socializare.
Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X (fostul Twitter), TikTok i-a mulțumit președintelui ales Donald Trump pentru că a asigurat furnizorii de servicii de internet și magazinele de aplicații că nu li se vor aplica sancțiunile prevăzute de respectiva lege.
Trump a anunțat duminică mai devreme că luni, imediat după învestire, va semna un ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok.
Populara platformă cu filmulețe scurte, ce are aproximativ 170 de milioane de utilizatori în SUA, a încetat să funcționeze odată ce a intrat în vigoare duminică o lege adoptată de administrația președintelui democrat Joe Biden care impune companiei chineze ce o deține, ByteDance, să-și vândă aplicația pentru SUA unui cumpărător agreat de guvernul american, solicitare respinsă de compania chineză.
Legea prevede că, în lipsa conformării dispozițiilor acesteia, TikTok va fi eliminată pe teritoriul american din magazinele de aplicații pentru smartphone-uri, precum Apple și Google, iar compania Oracle, care este furnizorul de servicii cloud al TikTok, nu va mai putea găzdui datele utilizatorilor în SUA, toate aceste companii fiind pasibile de amenzi semnificative, de până la 5.000 de dolari pentru fiecare utilizator în cazul magazinelor de aplicații, dacă nu aplică legea.
„Vom colabora cu președintele Trump pentru a găsi o soluție pe termen lung pentru a menține TikTok în SUA”, a mai transmis compania în mesajul prin care a anunțat restabilirea funcționării aplicației în SUA.
Ce cred americanii despre reactivarea TikTiok
„Cred că este bine că o interzic. Așa cum a spus el, nu cred că este o parte necesară a societății noastre. Și există o mulțime de alte platforme de social media care sunt deținute de americani”, a spus o femeie.
Reporter: „Ce defecte ai spune că are TikTok? Care ar fi problema cu el?”
„Răspândirea dezinformării, aș spune. Cineva postează ceva și oamenii îl cred fără să verifice faptele”, a completat aceasta.
„Nu ne vor lăsa să îl folosim (TikTok n.r.) pentru că are vulnerabilități de securitate cibernetică. Asta înseamnă că alte organizații și alți oameni care doresc să obțină informații de pe computerul meu pot avea acces și asta nu este în regulă. Așa că sunt în favoarea interdicției. Cred că este bine”, a mai spus o altă femeie.
„Nu mă interesează cu adevărat dacă e interzis TikTok, ci să nu aibă China controlul. Așa că sper că noul nostru președinte uimitor va veni cu un plan prin care să putem păstra acest format uimitor, dar să ținem China departe de treburile noastre personale. Deci, nu cred că au avut de ales decât să facă ceea ce fac acum pentru securitatea națională, dar sper că va exista o soluție în viitorul apropiat. China nu este prietenul nostru și așa cred că ar face orice pentru a intra în spațiul personal al cetățenilor și corporațiilor din SUA. Ei sunt deja o forță uriașă aici, noi nu suntem atât de proști, dar de ce să le dăm o cale de a obține totul. Așa că suntem încântați că președintele se va schimba pentru că îl iubim pe Trump al nostru”, a spus o localnică.
TikTok a fost eliminată din principalele magazine de aplicații
În Statele Unite, TikTok a fost eliminată din principalele magazine de aplicații, chiar înainte de intrarea în vigoare a unei legi federale care ar fi interzis populara platformă de socializare.
De asemenea, când utilizatorii au deschis aplicația sâmbătă seara, au primit un mesaj de la companie, care îi anunța că nu mai pot viziona videoclipurile.
Deocamdată, aplicația nu mai este de găsit în magazinele de aplicații Apple și Google, cărora le este interzis să o mai ofere în conformitate cu o lege care impune companiei-mamă a TikTok, cu sediul în China, să vândă platforma.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că cel mai probabil va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la o potențială interdicție după ce își va prelua funcția luni.
Donald Trump a contribuit la inițierea demersurilor SUA împotriva TikTok la sfârșitul primului său mandat, spunând că va interzice aplicația. Acum se pare că și-a schimbat părerea.