Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tezaur medieval, în Teleorman. Bărbatul care l-a găsit descoperise înainte o piesă veche de peste 5.000 de ani

Olteanul care a găsit, anul trecut, o piesă de aur veche de peste 5.000 de ani a mai făcut o nouă descoperire epocală. De data aceasta, în Teleorman. Bărbatul a găsit un tezaur medieval spectaculos, cu bijuterii și monede de argint. Comoara se afla la nici jumătate de metru sub pământ, într-o pădure. 

Carmen Dumitrescu, jurnalistă Euronews: „Au fost cam între 20 și 40 de centimetri adâncime pe o suprafață de un metru în diametru. Erau împărștiate, sub o vână din aceasta de copac. Posibil să fi fost, ori îngropate de cineva ori pierdute.”

Tezaurul era ascuns în mijlocul pădurii din satul Beuca, județul Teleorman. Adrian Manea a găsit acolo 26 de obiecte, monede, dar și bijuterii din argint, din perioada medievală.  A avut cu el un detector de metale și… o cazma.   

„Semnaul nu a fost chiar așa cum mă așteptam dar după ce am început să sap în pământ au început să iasă la iveală. Două erau cred că denari ungurești și a mai fost un inel otoman și celelalte bijuterii am înțeles că ar fi fost niște cercei și iar niște chestii, nu știu cum să le numesc care se prindeau la păr”, a precizat Adrian Manea. 

Povestea tezaurului din județul Olt

În spatele noii descoperiri, se află și o altă poveste. Olteanul a ajuns în zona Teleormanului ca șofer pe o mașină de mare tonaj. Transporta materiale pentru amenajarea unui drum din apropiera pădurii. De la oamenii locului a auzit mai multe povești. 

Și așa a reînceput să caute comori, după ce, anul trecut a descoperit, în satul Ghimpețeni din județul Olt, o piese rară, din aur, datând din eneolitic. 

„Am văzut pădurea aceasta și mi s-a părut interesantă și am început să întreb lumea ce știe despre ea. Și mi-au spus că a aparținut unui boier pe nume Berindei și că chiar în mijlocul pădurii aici la 200 de metri, ar fi fost un conac boieresc, care ulterior a fost dărâmat și am zis să încerc”, a mai spus Adrian Manea. 

Monedele au fost predate Muzeului din Alexandria. Experții de acolo urmează să le evalueze. La o primă vedere, ar fi vorba despre piese din secolul al XVI-lea.  

Irina Vlad, muzeograf Muzeul Olteniei Craiova: „Este vorba de un inel sigilar din argint care arată cumva statul posesorului lui. are pe capișonul inelului și o piatră, presupunem că semiprețioasă, este vorba de mai multe perechi de argint, decorați cu capișoane, cu granule și filigran.” 

Cei care găsesc obiecte de tezaur sunt obligați prin lege să le predea, în maxim 72 de ore, Primăriei. După o expertiză care poate dura până la un an și jumătate,  primesc o recompensă de 30% din valoarea pieselor.  Acesteia i se poate adăuga și un bonus între 5 și 15%, în funcție de raritatea obiectelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE