Tensiunile tot mai dese dintre China și Taiwan ar putea să se concretizeze într-un război, care ar urma să aibă loc în 2027, după cum spune ministrul Apărării de la Taipei, Wellington Koo. El a prezentat un raport în Parlament, în care spune că vor fi făcute exerciții militare, pentru ca Taiwan să facă față strategiei din „zona gri”.
Asta înseamnă „acțiuni de intimidare”, care merg până la „acțiuni de război". Exercițiile se vor numi „Han Kuang”, iar prima parte a acestora se va desfășura între 9 și 18 iulie.
Taiwan spune că „are semnale” că va fi invadat de China în 2027
„Comandanții de la toate nivelurile operaționale și tactice vor planifica scenariile și situațiile din punct de vedere practic, în funcție de posibile acțiuni ale inamicului. Trebuie verificată capacitatea trupelor la toate nivelurile de a executa planurile, construind astfel o forță militară capabilă să răspundă rapid și să mențină o înaltă pregătire de luptă”, se precizează în comunicatul Ministerului Apărării.
„Nu va trece neapărat atât de mult pe cât credem. Avem unele semne precoce de alertă pe care trebuie să le urmărim", a spus ministrul taiwanez al Apărării, Wellington Koo.
În ultimii ani, Chinezii au avut din ce în ce mai multe acțiuni de provocare la adresa Taiwanului, mai ales în zona maritimă și în cea aeriană. Avioanele chineze de luptă și-au intensificat raidurile aeriene în jurul arhipelagului, iar nave de război s-au apropiat mult de zona apelor taiwaneze.
Taiwanul a declarat marți, 18 martie, că a detectat 59 de avioane militare chineze în interval de 24 de ore în jurul insulei, ceea ce reprezintă un record după octombrie 2024. Cu câteva zile înainte, președintele din Taiwan, Lai Ching-te, a calificat China drept „putere străină ostilă”.
În același timp, a venit și reacția Chinei. Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing a spus că țara sa a făcut aceste acțiuni ca răspuns la sprijinul pe care SUA îl acordă Taiwanului și „un avertisment dat forțelor separatiste și proindependență din arhipelagul taiwanez”.
Regimul de la Beijing considră că Taiwanul este parte integrantă a Chinei, însă miza cea mare o reprezintă microcipurile, având în vedere că 90% din producția globală se concentrează în Taiwan.