Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri la Palatul Victoria o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, ocazie cu care au abordat modalitățile de consolidare a securității naționale, a Flancului estic și a întregii Alianțe.
Aceasta este prima vizită a lui Rutte în România după numirea în funcție.
Cei doi oficiali au discutat despre contextul de securitate generat de conflictul din Ucraina și despre pașii practici pentru întărirea protecției României și a regiunii est-europene, inclusiv în lumina deciziilor recente privind redislocarea trupelor americane, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Bolojan a apreciat angajamentul NATO în ceea ce privește creșterea capacității de descurajare pe Flancul estic, subliniind inițiative precum Santinela Estică, menite să sporească pregătirea și vigilenta în fața amenințărilor, inclusiv incursiunilor cu drone din partea Rusiei.
Rutte a reafirmat că apărarea colectivă prevăzută de articolul 5 și prezența trupelor aliate sprijină protecția României, iar atenția specială a NATO pentru regiunea Mării Negre contribuie la stabilitatea zonei.
Prim-ministrul a prezentat prioritățile țării privind securitatea și apărarea, reiterând angajamentul de a respecta obligațiile asumate, inclusiv prin creșterea finanțării pentru armată.
Bolojan a precizat că obiectivul guvernului este modernizarea capacităților militare și revitalizarea industriei de apărare românești, cu sprijinul Programului SAFE, iar lista proiectelor de investiții urmează să fie transmisă Comisiei Europene până la finalul lunii noiembrie.
În discuții au fost incluse și aspecte legate de menținerea sprijinului pentru Ucraina și Republica Moldova.
Totodată, cei doi oficiali au discutat organizarea la București a Forumului NATO pentru Industria de Apărare, eveniment care va oferi oportunități de colaborare pentru companiile românești și partenere din statele membre, vizând identificarea de noi proiecte de modernizare în domeniul apărării.
