Liderii Uniunii Europene au convocat un summit de urgență, la Paris, la inițiativa președintelui Macron, după ce Statele Unite ar fi exclus țările europene de la negocierile de pace pentru încheierea războiului din Ucraina. În acest context, România face demersuri pentru a prinde un loc la masa negocierilor.
Summitul va fi în format restrâns. România nu participă
Surse de la Palatul Cotroceni au confirmat pentru Euronews că la Paris ar urma să aibă loc discuții informale, în format restrâns. Nu va fi însă un Summit informal al Consiliul European, așadar nu vor fi reprezentate toate cele 27 de state membre. Potrivit acelorași surse, România nu va fi prezentă la discuții. Administrația Prezidențială se așteaptă, totuși, să fie convocat în zilele următoare un Consiliu la Bruxelles. Mai devreme decât cel programat deja pentru 20-21 martie.
Știrea inițială
Summit-ul liderilor europeni va avea loc, luni, la Paris. Dar, deocamdată, România nu ar figura pe lista invitaților. Surse politice au confirmat însă pentru Euronews că se fac în acest moment demersuri diplomatice pentru ca țara noastră să participe la discuții prin Ilie Bolojan.
Summit de urgență la Paris
Liderii europeni ar urma să se întâlnească la Paris, într-un summit extraordinar. Reuniunea ar urma să aibă loc în condițiile în care Europa este exclusă de la masa negocierilor pentru pace în Ucraina inițiate de Donald Trump.
Summitul a fost convocat de președintele francez Emmanuel Macron, potrivit ministrului de Externe polonez. Palatul Élysée nu a confirmat încă întâlnirea, potrivit euronews.com.
Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a anunțat inițial întâlnirea pe rețelele de socializare, apoi a șters mesajul. El a spus în timpul unui panel de sâmbătă că întâlnirea va avea loc luni, și că detaliile vor fi stabilite în decursul zilei de duminică.