Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SUA ridică o parte din sancțiunile impuse Rusiei. Decizia americanilor a venit în urma negocierilor din Arabia Saudită

După discuțiile de la Riad, Statele Unite au anunțat că au ajuns la un acord cu Rusia și Ucraina pentru încetarea focului în Marea Neagră.

Washington a anunțat ulterior și că vor fi luate măsuri pentru implementarea acordului privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice. La puțin timp după ce Casa Albă a publicat cele două comunicate.

Casa Albă a publicat 2 comunicate diferite, în care anunță că cele trei țări au convenit să asigure navigația, să nu mai folosească forța și nici navele comerciale în scopuri militare în Marea Neagră. Mai mult, americanii i-ar putea ajuta pe ruși pentru restabilirea accesului Moscovei pe piața mondială pentru exporturile de produse agricole.

Iar pentru a ajuta Ucraina, Statele Unite vor să contribuie la schimburi de prizonieri de război și repatrierea copiilor ucraineni. Rușii susțin că nu vor ceda centrala nucleară de la Zaporojie și le cer americanilor să îi ordone președintelui ucrainean să respecte acordul.

Preşedintele a spus, că suntem, de asemenea, pentru reluarea iniţiativei „Mării Negre” într-o formă mai acceptabilă pentru toată lumea. Această inițiativă a fost discutată ca o prioritate în Riad. Vom avea nevoie de garanții clare. Având în vedere experiența tristă a acordurilor cu Kievul, garanțiile pot fi doar rezultatul unui ordin de la Washington către Zelenski și echipa sa să facă exact acest lucru. Mi se pare că partenerii noștri americani au primit acest semnal.”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

De partea sa, Volodimir Zelenski spune că s-au făcut pași potriviți către o încetara totală a focului, însă rămân detalii de pus la punct. El mai anunță că în discuțiile pentru pace în Ucraina ar mai putea fi implicate și terțe părți, din Europa sau Turcia.

Lumea vede că o încetare necondiționată a focului nu a funcționat, deoarece rușii nu doresc. Nu lovim ținte energetice, nu ne lovesc ținte energetice. Cred că rămân un milion de întrebări. Sincer, cred că da. Vor fi milioane de întrebări și detalii. Dar astăzi se spune că fiecare parte nu folosește armele corespunzătoare ca să lovească ținte energetice de ambele părți.”, a adăugat Volodimir Zelenski.

Acordul privind tranzitul cerealelor prin Marea Neagră permitea Ucrainei și Rusiei să continue exportul de produse în condiții de siguranță, fără a risca un atac asupra navelor. Însă Moscova s-a retras din acesta în 2023.

Iar săptămâna trecută, în urma discuțiilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin a fost anunțat o încetare a focului asupra infrastructurii și a facilităților energetice, însă acesta nu a funcționat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE