Statele Unite ale Americii au evitat în ultimul moment o stopare parțială a activității Guvernului și închiderea unor servicii guvernamentale, după ce Congresul a susținut proiectul de finanțare pe terme scurt.
"Aceasta este o veste bună pentru poporul american", a spus președintele Joe Biden, potrivit AP.
Finanțarea nu include ajutoare pentru Ucraina
La insistența mai multor congresmeni din opoziția republicană, finanțarea până la mijlocul lunii noiembrie nu include însă și ajutoare pentru Ucraina.
Republicanul Kevin McCarthy a renunțat brusc la solicitările de reducere drastică a cheltuielilor venite din partea flancului său drept și s-a bazat în schimb pe democrați pentru a trece proiectul de lege, cu riscul de a-și pune în pericol propriul loc de muncă. Senatul a urmat cu adoptarea finală.
Joe Biden spus că Statele Unite "nu pot permite sub nicio formă ca sprijinul american pentru Ucraina să fie întrerupt" și se așteaptă ca McCarthy "să își respecte angajamentul față de poporul ucrainean și să asigure adoptarea sprijinului necesar pentru a ajuta Ucraina în acest moment critic".
Ce s-ar fi întâmplat dacă SUA intrau în blocaj
În cazul în care proiectul de finanțare nu ar fi fost susținut de Congres, SUA intrau din 1 octombrie într-o paralizie a administrației federale, așa-numitul shutdown. Ca urmare zeci de mii de angajați urmau să intre în concediu fără plată, iar mai multe servicii guvernamentale să fie suspendate.
Finanțarea pe termen scurt este o procedură standard în cazul în care Congresul nu reușește să aprobe legea privind finanțarea pentru următorul an fiscal, care începe din 1 octombrie. În ultimii 50 de ani, SUA a trecut prin 21 de situații de oprire parțială a activității structurilor guvernamentale sau shutdown.