Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sondaj: Majoritatea germanilor, nemulţumiţi de guvernul cancelarului Olaf Scholz

Circa 62% dintre cetăţenii Germaniei sunt nemulţumiţi de guvernul cancelarului Olaf Scholz, potrivit unui sondaj realizat de institutul INSA pentru ziarul Bild am Sonntag, transmite duminică dpa, citată de Agerpres.

Doar 25% dintre respondenţi au declarat că sunt mulţumiţi de Scholz, potrivit sondajului citat, dat publicităţii duminică. Evaluarea coaliţiei aflate la guvernare - formată din Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Scholz, Liber Democraţi (FDP, pro-business) şi Verzi - a fost la fel de negativă: 65% dintre germani s-au declarat nemulţumiţi de activitatea guvernului federal şi doar 27% s-au declarat satisfăcuţi.

Sondajul a vizat obţinerea unei aprecieri generale a activităţii coaliţiei, nu o evaluare asupra unor teme specifice.

Potrivit Bild am Sonntag, într-un sondaj echivalent care a fost realizat la începutul lunii martie, 46% dintre cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de activitatea lui Scholz, în timp ce 39% au declarat că nu sunt mulţumiţi. Tot atunci, 44% dintre respondenţi au decarat că actuala coaliţie de guvernământ face o treabă bună, iar 43% nu erau de acord cu această apreciere.

Agenţia dpa menţionează că executivul german sub conducerea lui Scholz s-a confruntat cu mai multe provocări, între care creşterea nivelului de trai şi a preţurilor la energie, consecinţe ale războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE