Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proba de sânge care i-a adus suspendarea Simonei Halep a fost făcută la București: ”A fost șocul vieții mele. Nu a respectat regulile”

Simona Halep a dezvăluit că proba de sânge care îi adusese pedeapsa de patru ani de suspendare fusese făcută la București. Sportiva a declarat că acest lucru a reperezentat cel mai mare șoc din viața ei.

Mai mult decât atât, Simona a declarat că laboratorul la care a fost realizat acel test nu a respectat regulile.

Simona Halep: Fratele meu a descoperit că proba fusese făcută la București

”Pedeapsa a fost atât de mare pentru că a apărut proba de sânge, care a fost ceva foarte șocant. După șase-șapte luni au spus că sângele meu e înneregulă, când toate testele mele au fost negative. Niciodată n-a fost găsită nici o substanță negativă în corpul meu sau să fi fost ceva pozitiv.

A fost atât de șocant când a venit treaba aceasta cu sângele încât nici nu am realizat documentele, doar vorbeam cu avocații. Nu mă uitam pe documente de unde au venit cu sunt. Pentru mine a fost șocant că se întâmplă ceva cu sângele când totul este normal. Și acum să povestesc de unde a venit treaba cu sângele.

La Lausanne, eram în sală, în timpul procesului, și erau foarte multe ecrane mari în mijloc și erau în fața mea. Fratele meu era la două scaune de mine și avocații lângă mine. Apare documentul, nu am realizat, eram cu emoții, cu tot ce se întâmplă acolo și fratele meu vine și îmi spune -tu vezi că scrie în română?-, când m-am uitat pe ecran era steagul României, iar în dreapta scria București, România.

Atunci am avut un moment în care efectiv nu am mai putut spune nimic și nu înțelegeam cum e posibil ca eu să fiu judecată patru ani de zile pe un document venit din România. Pentru mine a fost atunci un șoc inexplicabil. A fost cel mai mare șoc din viața mea. Să știu că proba din București, când eu stau la 10 minute de laborator, a fost testată neținând cont de regulile pe care trebuie să le respecte. Au fost două ore și ceva în care sângele meu a stat la temperatură greșită. Chiar și așa proba mea de sânge a fost în valori normale și nu a indicat nici o urmă de dopaj în sânge. Și Tribunalul a fost surprins, mai ales că eram în același oraș, la 10 minute de laborator, iar eu mi-am exprimat și acolo dezamăgirea că o carieră de 25 de ani poate fi distrusă prin neglijență, prin rea-voință sau pur și simplu persoana pe care o testezi.”, a declarat Simona Halep, pentru Antena 3.

TAS a redus pedeapsa Simonei Halep la 9 luni

TAS a redus pedeapsa Simonei Halep: 9 luni, în loc de 4 ani. Informația, confirmată inițial de echipa sportive și de avocatul ei, a fost anunțată și de TAS. Decizia Tribunalului de la Lausanne este una definitivă.

Suspendarea de 9 luni a Simonei Halep a expirat pe 6 iulie 2023.

Simona Halep și-a jucat ultima carte la TAS, unde a fost audiată în perioada 7-9 februarie, în încercarea de a obține o micșorare a perioadei de suspendare dictată inițial de ITIA.

La Lausanne au fost audiați și Patrick Mouratoglou și echipa sa - formată din fizioterapeuta Candice Gohier și Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia. Aceștia și-ar fi asumat răspunderea pentru înlocuirea suplimentelor administrate Simonei Halep cu cele pe bază de colagen.

Cazul Simonei Halep este complex. De aceea, TAS a programat trei zile de audieri. Elementul-cheie este pașaportul biologic, în care s-au găsit șase probe de sânge neconforme de-a lungul timpului, înainte și după ce ea a fost depistată pozitiv cu Roxadustat. Avocații Simonei Halep au susținut că ea a luat acel supliment contaminat timp de cinci zile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE